Fratele Sfântului Ierarh Sava Brancovici comemorat la Ineu

Vineri, 16 decembrie 2011, a avut loc la Ineu un eveniment cultural deosebit şi anume dezvelirea plăcii comemorative dedicată contelui şi cronicarului sârb Gheorghe Brancovici (1645-1711), cu ocazia împlinirii a 300 de ani de la moartea acestuia. Acest eveniment s-a desfăşurat în incinta Grupului Şcolar „Sava Brancovici” din Ineu în prezenţa oficialităţilor locale ale oraşului, a viceprimarului Nogea Adrian, a directorului Nicodin Ioan şi ai altor reprezentanţi ai şcolii, precum şi a delegaţilor Uniunii Sârbilor din România conduşi de domnii Jarco Simion – preşedintele Filialei Arad şi Slavomir Gvozdenovici – preşedintele Filialei Timiş.

Cu acest prilej, din încredinţarea Înaltpreasfinţitului Timotei, Arhiepiscop al Aradului, preoţii Ardelean şi Dan Turean de la Parohia Ortodoxă Română Ineu, au oficiat slujba Aghiasmei mici alături de către de diaconul Milivoi Gormic de la Parohia Ortodoxă Sârbă Arad – Centru, în prezenţa preotului Leucuţa Marius de la Parohia Selejeni, profesor de religie la şcoala mai sus amintită. Pr. Ardelean C. a rostit un cuvânt, în care s-a referit şi la fratele cronicarului Ghe. Brancovici, anume Sf. Ierarh Sava Brancovici (1620-1683), a cărui icoană a fost  pictată în biserica parohială de la Ineu în acest an. De asemenea, a subliniat faptul că întreaga familie Brancovici, care s-a aşezat în zona Ineului (Ienopolea de altădată) încă din sec. al XVI-lea, a întărit elementul ortodox de aici, în special prin ierarhii pe care i-a dat şi care au păstorit sufleteşte multă vreme atât pe sârbii, cât şi pe românii ortodocşi.

După încheierea slujbei religioase, a avut loc lansarea cărţii istoricului sârb Stevan Bugarski cu titlul „Contele Ðorđe Branković”, apărută la Timişoara în anul 2011. Contele Ghe. Brancovici a fost cel mai mic dintre fiii lui Ioan Brancovici iar după moartea tatălui şi plecarea mamei sale la mănăstire, a fost luat în grijă de fratele său mai mare, mitropolitul Ardealului de atunci, Sfântul Ier. Sava Brancovici. Ulterior a urmat o carieră diplomatică iar după anul 1680 s-a refugiat la curtea domnitorului Şerban Cantacuzino la Bucureşti. Aici a scris „Cronica Slovenilor Iliricului” în care s-a referit la evenimente istorice din sud-estul Europei, cu accent asupra sârbilor şi românilor. Totodată, el fost un reprezentant al fruntaşilor sârbi la Curtea imperială de la Viena, luptând pentru drepturile connaţionalilor săi şi de aceea a fost arestat şi întemniţat în mai multe locuri, sfârşindu-şi viaţa în cele din urmă la Cheb (în actuala Cehie) în 13 decembrie 1711.

În seara aceleiaşi zile, a avut loc la Casa de Cultură a Oraşului Ineu „Caravana Tradiţiilor de Iarnă”, ediţia a V-a/2011, organizată de către Consiliul Judeţean Arad, Centrul Cultural Arad, Arhiepiscopia Aradului şi Primăria Oraşului Ineu. La acest eveniment cultural-religios au participat mai multe formaţii corale care au interpretat diverse colinde din repertoriul naţional şi internaţional, specifice Praznicului Naşterii Domnului. Dintre corurile creştin-ortodoxe participante din zona Ineului amintim: Grupul vocal „Agapis” condus de prof. de religie Ardelean Lăcrămioara, Grupul vocal bărbătesc „Ineuanii” şi Grupul vocal din Selejeni, condus de prof. de muzică Amalia Leucuţa.