Luni, 17 septembrie 2012, la Seminarul Teologic Ortodox din Arad, Înaltpreasfinţitul Părinte dr. Timotei Seviciu, Arhiepiscop al Aradului a participat la slujba de Te Deum, oficiată cu ocazia deschiderii noului an şcolar de către un sobor de preoţi profesori din cadrul seminarului.
După săvârşirea Te Deum-ului, Înalt Preasfinţia Sa a rostit un cuvânt de învăţătură, în care a reliefat existenţa unei puternice legături între Biserică şi Şcoală, amintind aniversarea, în 2012, a 200 de ani de la înfiinţarea Preparandiei arădene, instituţie fundamentală pentru existenţa istorică a naţiunii noastre pe aceste meleaguri, căci ea creează cultură, fiind formatoare de civilizaţie, apărând demnitatea şi libertatea noastră. În cadrul Seminarului Teologic se urmăreşte formarea tinerelor vlăstare ale Bisericii, în situaţia de faţă în care societatea românească are mai multă nevoie decât oricând de o revigorare morală, de o întărire a credinţei ortodoxe în spiritul valorilor creştine care au consacrat poporul nostru în istorie.
De asemenea Înalt Preasfinţitul Timotei i-a felicitat pe elevi, rugând pe Bunul Dumnezeu să binecuvinteze activitatea de cercetare din această şcoală eparhială de teologie.
Părintele prof. Şimonca-Opriţa Codin a dat citire Mesajului Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, adresat elevilor, părinţilor şi profesorilor, la începutul anului şcolar 2012-2013. Din partea oficialităţilor locale au participat ing. Gheorghe Falcă, Primarul Municipiului Arad, prof. Claudius Mladin, Inspector Şcolar General la ISJ Arad, prof. dr. Iovan Marţian, Vicepreşedinte al Universităţii de Vest ,,Vasile Goldiş”, Arad şi diac. prof. Florin Sirca, Inspector de Religie la ISJ Arad.
La final, directorul Seminarului Teologic Ortodox Arad a rostit un cuvânt despre importanta crucii şi asumarea acesteia în viaţa tânărului seminarist, le-a adresat un călduros bun venit tuturor participanţilor la acest eveniment şi le-a urat mult succes în noul an şcolar elevilor şi cadrelor didactice.