Cu o ceremonie deosebită, la care au luat parte reprezentanţi ai vieţii culturale, politice şi religioase din municipiu şi judeţ, Sala de festivităţi ”Regele Ferdinand” din cadrul Palatului Administrativ al Municipiului Arad a fost redeschisă, joi, 22 noiembrie, după ce a fost închisă pentru renovări timp de aproape 2 ani de zile. Arhiepiscopia Aradului a fost reprezentată la acest eveniment de către Înalt Preasfinţitul Arhiepiscop Timotei.
În acest cadru festiv, Înalt Preasfinţia Sa, în fruntea unui sobor de preoţi, a oficiat slujba de sfinţire a localului şi a rostit o alocuţiune în care a evidenţiat importanţa palatului administrativ al municipiului, rezultată din însăşi concepţia şi maiestuozitatea arhitecturală, dar şi din menirea pe care a avut-o în timp şi o are şi în prezent, prin toate activităţile pe care Primarul, Consiliul local, celelalte servicii le desfăşoară spre binele obştii arădene în plan social, cultural, administrativ şi economic. În numele tuturor cultelor religioase din municipiu, Înalt Preasfinţia Sa a transmis felicitări conducerii municipiului, cât şi restauratorilor şi tuturor celor care s-au implicat în finalizarea acestui important obiectiv.
Palatul Adminsitrativ a fost construit între anii 1872 – 1875 şi este monument istoric. Procesul de restaurare a Sălii de festivităţi, care de acum va purta numele ,, Regele Ferdinand”, a fost unul special, folosindu-se foiţă de aur şi culori care redau imaginea sălii din perioada inaugurării, adică de acum aproape 140 de ani. Au fost renovate tot acum și holurile Palatului Administrativ și scările de la intrarea principală. Pe peretele central al sălii se află portretul Regelui Ferdinand, o capodoperă a pictorului Ion Drăghici. Tabloul a fost dezvelit în acest cadru festiv de către Gheorghe Falcă, Primarul Aradului și de către Înalt Preasfinţitul Timotei.