Cu binecuvântarea şi în prezenţa Înalt Prea Sfinţitului Părinte Dr. Timotei Seviciu, Arhiepiscopul Aradului, şi în acest an au venit la Seleuş colindători să aducă vestea cea bună a Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos.
Este al treilea an în care concertul de colinde intitulat „Colindăm Domnului Bun” aduce în atenţie colindul sfânt pe care l-au cântat strămoşii. În prezenţa unui numeros auditoriu, colindele interpretate de grupurile de colindători au integrat în atmosfera specifică sărbătorii Crăciunului.
Scopul acestui eveniment a fost acela de a cunoaşte şi transmite urmaşilor tradiţiile şi colindele noastre strămoşeşti.
Primii colindători au fost copilaşii de la Grădiniţa şi clasele primare ale Şcolii Generale din Seleuş, instruiţi de Melania Adam, profesoară de Religie, cărora le-au urmat copiii de la ciclul gimnazial din Seleuş.
Colindătorii de la Liceul Teoretic Pâncota instruiţi de Dr.Adina Neagoe, profesoară de Religie, au interpretat colindele: „Creştinilor, noi astăzi”, „Iată vin colindători”, „Praznic luminos” şi „Toată legea creştinească”, iar elevii Seminarului Teologic Arad, precum şi cei de la Liceul din Ineu care cântă la strana şi corul bisericii au colindat: „Doamne a Tale cuvinte „ şi „Sus boieri, nu mai dormiţi”.
Concertul a continuat cu participarea Corului „Ioan Vidu” al Parohiei Ortodoxe Seleuş, interpretând colindele armonizate pe patru voci: „Gazde mari”, „Întru cei de sus mărire”, „În seara de Moş Ajun”, „Colo sus şi mai în sus” şi „Praznic luminos”.
În încheiere, Grupul psaltic „Sfântul Ioan Damaschin”, a prezentat un buchet de colinde bizantine de o deosebită frumuseţe. „Trei crai de la Răsărit”, „Colindăm colindători”, „Slavă să aiba”, „Noi în seara de Crăciun”, „Veniţi cu toţii dimpreună”, „Cerul şi-a deschis soborul” şi „Ciucur verde de mătasă”.
Ca o încununare a celor trăite in biserica din Seleuş a fost căldura cu care Înalt Preasfinţia sa Dr.Timotei Seviciu a răspuns invitaţiei de a fi in mijlocul participanţilor, precum si frumosul cuvânt de invăţătura trimis către inimile celor prezenţi la această manifestare.
În final, toată suflarea a intonat la unison cea mai cunoscută colindă: “O, ce veste minunată”. Seara s-a încheiat cu participarea tuturor colindătorilor la o agapă frăţească.