Marți, 27 mai 2014, cu binecuvântarea Înaltpreasfinției Sale Dr. TIMOTEI SEVICIU, Arhiepiscop al Aradului, la Seminarul Teologic Ortodox din Arad s-au desfășurat festivitățile de absolvire pentru a șaisprezecea generație de elevi seminariști.
După ce toți cei prezenți au intonat Troparul Învierii și Rugăciunea Domnească, în deschidere Părintele Director al Seminarului arădean, pr. prof. Pompiliu Gavra a transmis mesajul de salut întregii asistențe și implicit cel de felicitare către absolvenții promoției 2014, după care în auzul ultimului clinchet de clopoțel, absolvenților clasei a XII-a le-au fost înmânate diplomele de absolvire.
În acordurile imnului academic Gaudeamus igitur s-a înfăptuit emoționantul moment de predare a cheii către elevii clasei a XII-a însoți de alocuțiunile șefului de promoție Alin Ciotea (media 9,85) și a reprezentantului clasei a XI-a, Ștefan Muț, ca cel care a preluat cheia responsabilităților elevilor generațiilor următoare.
S-au adresat, mai apoi, gândurile de felicitare și totodată de responsabilizare, absolvenților de către ÎPS dr. Timotei Seviciu, arhiepiscop al Aradului, de către dl. Glad Varga, consilier local, reprezentantul primarului Aradului; lect. univ. pr. Lucian Farcașiu, din partea Facultății de Teologie „Ilarion V. Felea” din carul Universității „Aurel Vlaicu” Arad; lect. univ. dr. Martin Neagu, din partea Universității de Vest „Vasile Goldiș” din Arad.
Festivitatea s-a încheiat cu un mic concert susținut de corul Seminarului arădean, dirijat de arhid. prof. Tiberiu Ardelean.
Ultima actualizare (Vineri, 30 Mai 2014 08:54)