De curând, a apărut o nouă carte de cântări bisericeşti semnată de conf. dr. Mircea Buta cu titlul: Cântări la Taina Cununiei, diferite Ierurgii şi alte slujbe. Cartea a fost tipărită cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Dr. TIMOTEI SEVICIU, Arhiepiscopul Aradului, care a scris un bogat „Argument” la începutul cărţii. Editura în care apare este EDITURA MUZICALĂ din Bucureşti, specializată în lucrările din domeniu. Cartea cuprinde: Troparele de la Taina Cununiei, Cântările de la Rânduiala Înmormântării, Stihirile de la Sfinţirea cea mare a apei, Troparele la TEDEUM de mulţumire, Cântările Utreniei, Cântări la Pavecerniţa Mare, Troparele Ceasurilor şi Fericirile de la Obedniţă. Reţinem câteva din scopurile propuse de autor prin editarea acestei cărţi; 1) Pregătirea melodiilor în vederea editării lor în dublă notaţie; 2) Apropierea tonicilor şi alteraţiilor folosite de un registru sonor mult mai accesibil vocilor din strană; 3) Folosirea unor cuvinte menţionate în noile ediţii ale cărţilor de cult, în funcţie de evoluţia lingvistică; 4) Ajutorul şi susţinerea elevilor seminarişti, a studenţilor teologi, a cântăreţilor din strană şi nu în ultimul rând al preoţilor slujitori. La sfârşit, dar nu în ultimul rând, putem afirma că în premieră, tipărirea s-a realizat cu sprijinul Sectorului Cultural al Arhiepiscopiei Aradului.
Ultima actualizare (Miercuri, 03 Septembrie 2014 15:13)