Cerc pastoral-misionar în parohia Nădab

Parohia Nădab din Protopopiatul Arad a găzduit duminică 5 octombrie 2014 întrunirea preoților din cercul pastoral-misionar Chișineu-Criș condus de Pr. Daniel-Mirel Dumitru.

Întrunirea a debutat la ora 18 prin oficierea Tainei Sfântului Maslu, săvârşită de 12 preoți.

Cuvântul de învățătură a fost rostit de părintele Lipovan Cantemir, din parohia Chișineu-Criș II, pe tema Evangheliei din Duminica a XIX-a după Rusalii, arătând cât de importantă este iubirea tuturor oamenilor, chiar a vrăjmașilor, a celor care ne vor răul, a celor care ne prigonesc. Modelul cel mai concludent este Mântuitorul Iisus Hristos care, chiar dacă nu a făcut niciun rău nimănui, făcând numai bine, a fost ocărât, bătut și apoi răstignit. Părintele paroh Mager Aurel-Partenie a mulțumit părintelui Lipovan pentru cuvântul de învățătură, a mulțumit celor 12 preoți din cercul misionar pastoral pentru împreuna-slujire și nu în ultimul rând, credincioșilor pentru participare într-un număr atât de mare la Sfânta Taină.

În continuare, preotul paroh a susținut referatul cu tema: ,,Constantin Brâncoveanu – Ctitor de biserici”, arătând rolul domnitorului martir la construirea de biserici și mănăstiri pe teritoriul țării noastre.

 

Seara duhovnicească s-a încheiat cu o agapă frățească.

Ultima actualizare (Marţi, 14 Octombrie 2014 15:28)