Duminica, 14 decembrie 2014, în Parohia Şimand a avut loc un eveniment deosebit, prilejuit de vizita în mijlocul credincioşilor noştri a Corului “ Sfantul Ioan Damaschin” din Arad, care au interpretat cu multă daruire un buchet de vechi colinde românesti:
Când pământul s-o făcut
Colindăm, colind
Asta-i casa cea frumoasă!
Trei crai
Oi leru-i Doamne
Doamne, ler Domnului Doamne
Oaspeţi cu azur în gene
Dumnezeu Preasfântul
Toată obştea creştinească
O, ce veste minunată!
Acestea au fost ascultate cu bucurie de credincioşii înlacrimati de emotie,ei regăsind între piesele interpretate, multe dintre acelea pe care le cântau bătrânii satului în ajunul sărbătorii Naşterii Domnului.
Prezenţa telogilor în parohia noastră, a debutat cu cântarea la strană a Imnelor liturgice în cadrul Sfintei Liturgii, iar apoi într-un cadru binecuvantat, în mijlocul bisericii, au dat curs motivului principal al prezentei lor- Colindele.
Introducerea în programul de colinde a fost făcută de părintele Hurdea Mircea, care le-a fost multora dintre corişti dascal de teologie la Seminarul Teologic din Arad şi care în cuvântul de q4prezentare a scos în evidenţă încântarea personală dar şi colectivă a acestei întâlniri.
S-a subliniat importanţa misiunii Bisericii în lume, prin cuvant dar şi prin cântare, ca forma de exprimare a duhului creştin romanesc.
La finalul programului de colinde, părintele paroh Gosta Gabriel, a multumit teologilor colindatori şi a făcut câteva precizari legate de frumuseţea şi felul de interpretare a colindelor la poporul nostru, arătând în acelşi timp că şi noi, creştinii ortodocşi ai comunei Şimand, suntem iubitori ai valorilor autentic creştine şi nepieritoare ale Bisericii străbune.
Ne dorim ca această minunată experientă duhovnicească să se repete şi îi aşteptam cu bucurie în mijlocul nostru şi altă dată.
Pr. Hurdea Mircea