Campanie de donare de sânge în Arhiepiscopia Aradului

Joi, 12 februarie 2015, Sectorul Social Filantropic al Arhiepiscopiei Aradului va desfăşura la Facultatea de Teologie „Ilarion V. Felea” din Arad campania inițiată de Patriarhia Română „Donează sânge, salvează o viață”. Acțiunea de donare de sânge se va face cu sprijinul Centrului Județean de Transfuzii Arad, a Consiliului Județean Arad, a Universității „Aurel Vlaicu” din Arad, a altor instituții locale dar şi cu implicarea parohiilor din eparhie.
Campania doreşte implicarea cât mai multor donatori şi informarea publicului cu privire la nevoia de sânge. Donarea de sânge trebuie să aibe la temelie iubirea creştină față de aproapele şi jertfelnicia ca manifestare a voinței libere a donatorului.
Biserica binecuvântează pe cei ce fac asemenea sacrificii şi crede că prelungirea vieții fizice oferă pacienților şansa apropierii mai mult de Dumnezeu.
Cei doritori a se înscrie în rândul donatorilor din prima zi de campanie, sunt aşteptați la sediul Facultății de Teologie din Arad, joi, începând cu orele 9 până la orele 13.


Campania va continua, în colaborare cu Centrul de Transfuzii, pe tot parcursul anului 2015 în mai multe parohii din Arhiepiscopia Aradului unde se vor înscrie minim 40 de donatori.

Pr. Cons. Gabriel Mariş

10366217_400302003484743_2705770522656463344_n