A treia zi de Paşti la Mănăstirea Arad-Gai

În cea de-a treia zi a praznicului Învierii Domnului, în acest An omagial dedicat misiunii parohiei şi mănăstirilor azi, Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei a ţinut să fie prezent în mijlocul obştii monahale de la Mănăstirea ,,Sf. Simeon Stâlpnicul”, Arad-Gai, tocmai pentru a îmbina această conlucrare dintre enorie şi mănăstire, săvârşind aici Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie. Obştea mănăstirii, în frunte cu maica stareţă stavrofora Magdalena Borteş, l-au întâmpinat cu multă bucurie, ca de fiecare dată, pe Arhipăstorul arădenilor.

În cuvântul de învăţătură, pe baza citirilor scripturistice ale sărbătorii (Lc. 24; Fp. Ap. 2), a vorbit pelerinilor sub titlul ,,Misiunea Bisericii”, aceasta dintru început pe temeiul propovăduirii Mântuitorului cu strădaniile înscrise în istorie prin creştinarea popoarelor iar apoi prin întreaga lucrare de mântuire a credincioşilor, zilele pascale împletind în mod deosebit întreaga tradiţie creştină cu sublimul misiunii ei în lume, a amintit Înaltpreasfinţia Sa.

Protos. Iustin Popovici

2061259input_file2114528