Biserica „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din filia Valea Mare a fost construită din piatră și lemn în anul 1893 de către locuitorii satului și se află la 100 de kilometri de Arad, aparținând Parohiei Zimbru. Satul numără astăzi aproximativ 60 de locuitori, în totalitate ortodocşi, oameni serioşi, muncitori, iubitori de Biserică. O dată la trei săptămâni, P.C. pr. paroh Ciprian Lușcă săvârșește aici Sfânta Liturghie și stă de vorbă cu credincioșii.
„Problemele cu care se confruntă aceşti oameni rezultă dintr-o relativă izolare. Nu atât distanța față de centrul de comună de aproximativ 5 km, cât calitatea drumului îi oferă această caracteristică. De altfel, în iernile cu zăpadă, nu se poate urca cu mașina până în sat, trebuie să parcurgem aproximativ 1 km pe jos. Facem tot posibilul însă să venim aici și să ne rugăm lui Dumnezeu pentru sănătate, mântuire și ajutor” – a declarat părintele paroh.
Grija și dragostea pe care le poartă preotul pentru enoriașii acestei biserici se manifestă în multe forme. Una dintre acestea este cea medicală. Întrucât doamna preoteasă Adina Lușcă este o foarte bună asistentă medicală, încercând să răspundă cu dragoste la dragostea credincioșilor acestei Biserici, îl însoțește mereu pe soțul ei la biserica din sat. La sfârșitul Sfintei Liturghii oferă sfaturi medicale sau îi îndrumă pe cei suferinzi către medici specialiști. Deasemenea, lunar, desfășoară mai multe activități de educație pentru sănătate și consultații celor doritori, tineri și vârstnici, verifică tensiunea arterială ș.a.
Parohia Zimbru și satele aparținătoare acesteia beneficiază din anul 2003 de un Dispensar medical înființat de Patriarhia Română în urma inundaţiilor din anul 2000 din această zonă. Cu purtarea de grijă a Înaltpreasfințitului Părinte Timotei Arhiepiepiscopul Aradului, prin sectorul de specialitate, se asigură periodic medicamente care se distribuie gratuit tuturor copiilor, vârstnicilor, persoanelor fără venit sau celor cu venituri reduse din această zonă.
Pr. Gabriel Cosmin Mariș
Consilier social – Arhiepiscopia Aradului