Conferinţa preoţească de primăvară în Protopopiatul Lipova

Marţi, 12 mai 2015, preoţii din Protopopiatul Lipova s-au întrunit cu ocazia desfăşurării Conferinţei preoţeşti de primăvară cu tema ,,2015- Anul omagial al misiunii parohiei şi mănăstirii azi ”, la Mănastirea Feredeu, Protoieria Lipova.

Dimineaţa la ora 9,30 s-a oficiat slujba de Te-Deum din Biserica cu hramul ,,Sf. Prooroc Ilie Tesviteanul” de la Mănastirea Feredeu, de un sobor de preoţi alcătuit din Pr. Trif Adorian Lucian de la Parohia Galşa, Pr. Ardeuan  Florin de la Parohia Chesinţ şi Pr. Săvuşcă Valentin de la Parohia Dorgoş.

Şedinţa a fost prezidată de Înaltpreasfinţitul Părinte Dr.Timotei, Arhiepiscopul Aradului care după cuvântul de întâmpinare a Protopopului locului, Ioan Jidoi,  a transmis arhiereşti binecuvântări preoţimii din Protoieria Lipova. În cuvântul de deschidere Înaltpresfinţia Sa a evidenţiat importanţa şi actualitatea  temei propusă spre abordare de către Sfântul Sinod ,evidenţiind cele două unităţi : parohia şi mănăstirea,  care  sunt chemate împreună să conlucreze pentru a răspunde nevoilor actuale ale credincioşilor Bisericii noastre.

Referentul conferinţei a fost Pr. Trif Adorian Lucian   de la Parohia Galşa, iar coreferenţi au fost: Pr. Florin Ardeuan de la Parohia Chesinţ , Pr.Săvuşcă Valentin de la Parohia Dorgoş, Pr. Blaga Casian de la Parohia Juliţa şi  Pr. Ile Gheorghe de la Parohia Vărădia.

  Pr. Trif Adorian Lucian  a scos în evidenţă câteva aspecte legate de misiunea parohiei şi a mănăstirii ,identificând câteva metode pe care preotul le poate folosi în misiunea sa pastoral –misionară cum ar fi : catehizarea credincioşilor, vizitele pastorale, consilierea, dezvoltarea asistenţei sociale în parohie .

La final  Părintele Stareţ Ilarion Tăuceanu, gazda Conferinţei , a mulţumit Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Timotei precum şi preoţimii Protoieriei Lipova pentru prezenţă. La final a urmat o agapă frăţească.

Pr. Cosmin Balint

IMG_0116 IMG_0119 IMG_0121