Cerc pastoral – misionar în parohia Vânători

Parohia Vânători, din protopopiatul Arad, a găzduit în duminica a treia după Rusalii, în data de 21.05.2015, cea de-a cincea întrunirea preoţilor din Cercul pastoral-misionar Chişineu-Criş, coordonați de către Preacucernicul Părinte Dumitru Daniel-Mirel, din încredințarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Timotei al Aradului.

Întrunirea a debutat la ora 1800, în biserica parohială cu hramul „Sfinți Arhangheli Mihai și Gavril”, prin oficierea Tainei Sfântului Maslu, săvârșită de cei 11 preoți prezenți.

Cuvântul de învățătură a fost rostit de către părintele Milan Dragoș de la parohia Vărșand, care pornind de la Evanghelia zilei (Matei 6, 22-33), legată de grijile vieții, a arătat care este legătura dintre grija față de trup și grija față de suflet. Părintele a subliniat că, mai ales acum în perioada Postului Sfinților Apostoli Petru și Pavel, creștinul adevărat trebuie să acorde prioritate sufletului pentru a păstra curăția ,,ochiului’’ și astfel a întregului trup. S-a evidențiat, de asemenea, și necesitatea perseverenței în căutarea Împărăției lui Dumnezeu și slujirea Lui într-o lume care este tot mai preocupată de cele trupești și lumești.

În continuare, părintele paroh Dorel Ancuța a susţinut referatele având ca teme: Repere ale misiunii parohiei azi, sub aspect sacramental-liturgic, misionar-pastoral, cultural-educaţional, social-filantropic şi administrativ-gospodăresc; Răspunderea Preoţiei în viziunea Sf. Ioan Gură de Aur și Postul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel – consideraţii liturgice. Seara duhovnicească s-a încheiat cu o agapă frățească.

Următoarea întâlnire a Cercului pastoral-misionar Chișineu-Criș va avea loc în data de 05 iulie în Parohia Șimand.

Pr. Oprea Mihai, Parohia Țipari

DSC03600 DSC03605