Cerc pastoral- misionar în parohia Mândruloc

Parohia Mândruloc, protopopiatul Arad, a găzduit duminică, 30.08.2015, întrunirea preoţilor din Cercul Preoțesc nr. 6 Vladimirescu, coordonat din încredinţarea Înaltpreasfinţitului Arhiepiscop Timotei, de P.C. Preot Berceanu- Negrean Petru de la Parohia Vladimirescu I.

Întrunirea a debutat la ora 1800, în capela funerară a cimitirului din localitate cu hramul „Învierea Domnului”, prin oficierea slujbei Acatistului pentru cei adormiți, săvârşită de preoţii prezenţi. După momentul de rugăciune, a urmat prezentarea referatului cu tema Locul mănăstirii în mărturisirea credinței, dezvoltarea artei și culturii și promovarea unității naționale, de către Părintele Florea Gomboș, de la Parohia Livada.

Părintele referent a făcut un excurs în istoria monahismului cu referire la Sfântul Vasile cel Mare, care în Regulile mari și mici arată felul de rânduială și de trăire a monahilor, dar și implicațiile și relațiile lor cu lumea. Viața românilor pare să fi fost dominată dintotdeauna de un adânc sentiment al religiosului. Se poate spune că România    este țara bisericilor, schiturilor și mănăstirilor. Viața oamenilor din fiecare așezare de pe aceste meleaguri este rostuită firesc în jurul unei biserici, considerată centrul unei comunități. Românii au căutat întotdeauna în vremurile grele un sprijin în biserică; poate și de aceea au dorit să ofere bisericii realizări cu care să se mândrească peste timp. Se vede că atunci când mergem la mănăstire intrăm parcă într-o altă lume, desprinsă de agitația cotidiană, o lume prielnică liniștirii, prielnică rugăciunii și meditației. Credincioșii care participă la slujbele mănăstirii se înalță duhovnicește, se întărește în credință, se liniștește.

Totodată pr. Florea a subliniat importanța mănăstirilor pentru arta și cultura românească. Mănăstirile au fost în trecutul românesc și continuă să fie până astăzi  prin neîntrerupta activitate culturală, centre din care pulsa viața spirituală în tot cuprinsul neamului. În această atmosferă spirituală și culturală, în care învățământul pornit din curtea mănăstirilor, era dat de cler, s-a format sufletul românesc cu o puternică notă de religiozitate, pe care o găsim văbrând până și în filele vechilor cronici. Prestigiul pe care-l dobândiseră mănăstirile era așa de mare încât domnii și boierii le înzestrau cu moșii, păduri, livezi, vii, chiar și mori, cu ajutorul tuturor acestor proprietăți să se dezvolte, să se întrețină, dar prin acestea mănăstirile desfășurau și o activitate social-filantropică.

În final părintele referent a menționat importanța păstrării unei legături cu mănăstirea mai ales în aceste vremuri de slăbire și răcire a credinței, vremuri grele pentru Biserică din pricina atacurilor mediatice la care este supusă, dar la care Biserica rezistă pentru că Mântuitorul Hristos, Capul ei, a zis că nici porțile iadului nu o vor birui.

În finalul întrunirii, părintele paroh Flavius Ardelean a mulțumit preoților și credincioșilor prezenți, seara încheindu-se cu o agapă frățească.

Preot Sorin Ilota

Fotografie0006 Fotografie0008