Copii deosebiți, sub ocrotirea Maicii Domnului
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Timotei Arhiepiscop al Aradului, în perioada vacanței de vară s-a desfășurat la Schitul „Veșmântul Maicii Domnului” Tămand, în mai multe săptămâni, o tabără socială destinată copiilor din cadrul Complexului Servicii Sociale Ineu.
Pe durata celor 5 săptămâni cât a durat tabăra, peste 60 de copii care au venit în tabără, au avut parte de o vacanță minunată. Astfel copiii s-au bucurat de mai multe activități specifice de recuperare și terapie ocupațională precum și a altor activități sociale, educaționale și religioase.
În fiecare zi, copiii au participat la slujbele săvârșite în biserica schitului, au învățat mai multe rugăciuni, au citit acastiste, au primit cateheză zilnică, s-au spovedit, s-au împărtășit în cadrul Sfintei Liturghii, au participat la Taina Sfântului Maslu special săvârșit pentru ei de către un sobor de 4 preoți în frunte pe P.C. pr. Ciprian Tripa slujitor în cadrul acestui schit și, în ultima săptămână de vacanță, li s-au făcut și rugăciuni la începerea noului an școlar, pentru luminarea minții și dobândirea înțelepciunii.
Deasemenea au avut parte și de activități recreative: jocuri în aer liber, cântece, au învățat și au recitat poezii specifice vârstei. Au avut parte și de activități de ecologizare a zonei schitului, au cules fructe din livada schitului, flori de câmp, au ajutat și soborul de maici în treburile gospodărești ale mănăstirii și multe altele.
Tabăra socială aceasta este una dintre activitățile misionare desfășurate de Sectorul Social Filantropic și Misionar al Arhiepiscopiei Aradului, având de această dată și ajutorul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecție a Copilului Arad prin implicarea D-nei director general Erika Stark, a D-nei Rodica Crainic director adjunct, a D-nei Rodica Igaș șef centru CSS Ineu și a voluntarilor care au făcut mai multe activități cu copii. Activitatea nu s-a fi putut desfășura fără osteneala soborului de maici în frunte cu maica stareță Serafima Ciorba.
„Maicile, preoții, educatoarele și voluntarii implicați pe parcursul celor 5 săptămâni de tabără, au vegheat mereu ca această activitate să aducă mereu zâmbetul pe chipul acestor copii deosebiți și sensibili, să le aducă fericirea și să umple cât de puțin din golul lăsat în sufletul lor de părinții care i-au abandonat. Biserica îi îmbrățișează mereu pe cei necăjiți, mai ales când acești sunt niște copii nevinovați. Maica Domnului ocrotitoarea acestui așezământ monahal și a noastră a tuturor ne-a dat ajutat să ducem la bun sfârșit această tabără socială, drept pentru care se cuvine să îi aducem rugăciune de mulțumire.” – a menționat părintele Gabriel Mariș – consilier social al Arhiepiscopiei Aradului.
Tabăra a implicat emoțional pe toți cei prezenți, scopul ei de a le aduce un strop de mângâiere și bucurie în sufletul lor.
Sectorul Social Filantropic și Misionar al Arhiepiscopiei Aradului