Aniversare la vârsta de 100 de ani – în Parohia Aradu-Nou

“Înţelepciunea este la om adevărata cărunteţe

 şi vârsta bătrâneţilor înseamnă o viaţă neîntinată.” Solomon 4,9

O viaţă îndelungată se spune că arată marea iubire de oameni a lui Dumnezeu, care aşteaptă să ne cunoaştem mai bine şi să-L cunoaştem. O aniversare a numărului de ani, presupune în primul rând bucurie pentru cel care împlineşte anii, dar şi pentru familia acestuia. Mai însemnate sunt cele care numără câte 10 ani. Când însă se ajunge să numărăm 100 de ani, cum rareori din păcate mai întâlnim, evenimentul devine important pentru întreaga comunitate.

Acest lucru s-a întâmplat şi marţi 29 septembrie 2015 când una dintre credincioasele Parohiei Ortodoxe Aradul Nou, a împlinit frumoasa vârstă de 100 de ani. Ea se numeşte Ecaterina Moise şi este o credincioasă evlavioasă care spune că a ajuns până la această vârstă doar cu ajutorul lui Dumnezeu. Dumnezeu a binecuvântat-o cu o familie frumoasă, care i-a fost mereu aproape, înconjurându-o de fiecare dată cu multă dragoste. La aceşti ani, de ce mai poate avea trebuinţă omul decât de afecţiune, de dialog, de dragostea celor din jurul lui. Înţelegând acest lucru, Biserica îndeamnă mereu credincioşii, mai ales pe cei tineri, să împlinească porunca a cincea a Decalogului: “Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta, ca să-ţi fie ţie bine şi să trăieşti ani mulţi pe pământul pe care Domnul Dumnezeu ţi-l va da.” (Ieşire 20,12).

Evenimentul a început printr-o rugăciune de mulţumire săvârşită de cei doi preoţi ai Parohiei pentru anii pe care i-a dăruit Dumnezeu sărbătoritei, după care copiii, familia acesteia şi credincioşii prezenţi, i-au cântat “Mulţi ani trăiască!”. “Când am cunoscut-o, în urmă cu 9 luni – a menţionat părintele Gabriel Cosmin Mariş, preot slujitor al Parohiei – văzându-i chipul ostenit de trecerea anilor, am întrebat-o ce vârstă are. Mi-a răspuns duios că anul acesta va împlini 100. Fiind cea mai în vârstă persoană pe care am cunoscut-o până acum, i-am promis că de ziua ei, 100 de copii îi vor cânta “La mulţi ani!” în curtea sa. Mi-a zâmbit încrezător. Mărturisesc că am pomenit-o în rugăciunile mele ca Dumnezeu să o învrednicească să ajungă această aniversare şi o voi face şi de acum înainte. Cu sprijinul Liceului German A.M. Guttenbrun din Arad, am reuşit să îi aducem 100 de copii în curte. Momentul a fost emoţionant şi educativ prin întâlnirea atâtor generaţii şi i-a adus sărbătoritei multă  bucurie duhovnicească”.

La finalul aniversării, “tanti Cati” a primit din partea Parohiei – Sfânta Scriptură şi din partea copiilor mai multe buchete de flori. Nu în ultimul rând, prezente la eveniment, autorităţile locale reprezentate de Oana Pârvulescu Director al Direcţiei de Dezvoltare şi Asistenţă Comunitară a Primăriei Arad, au felicitat-o pe sărbătorită dăruindu-i un tort şi un buchet de flori.

Întâlnirea s-a încheiat cu o agapă creştinească cu tort şi sucuri pentru toată lumea, cu sprijinul Arhiepiscopiei Aradului prin Asociaţia Filantropia Arad şi a Parohiei Ortodoxe Aradul Nou.

Sectorul Social Filantropic şi Misionar al Arhiepiscopiei Aradului

20150929_123638 20150929_123700 20150929_124040