Programul filantropic „Ceai bun de suflet” s-a desfășurat Duminică 4 octombrie 2015 pentru prima dată și în Parohia Ortodoxă Aradul Nou. Activitatea dedicată vârstnicilor, a avut loc cu prilejul Zilei Internaționale a Vârstnicilor, la inițiativa Asociației Filantropia Arad.
Întâlnirea a fost un bun prilej de a petrece împreună cu enoriașii parohiei timp de câteva ore și s-a completat prin activitățile catehetice duminicale dedicate tinerilor. Cei 50 de vârstnici prezenți au fost serviți cu un ceai „bun de suflet” chiar de membrii corului de copii, promovând prin aceasta solidaritatea între generații. Copiii au susținut și un mic concert de pricesne celor prezenți, dar au avut ocazia să asculte și pricesne vechi și cântece patriotice interpretate de bunicii prezenți. Deasemenea copiii au aflat de cei în vârstă care erau obiceiurile, tradițiile de mai de mult, cum se jucau copiii acum 60-70 de ani și cât de importantă era biserica în viața comunității. Amintirile povestite de bunici îndulcite cu dragostea pentru cei mici, au fost savurate cu bucurie de copii.
Deasemenea, întâlnirea a fost un bun prilej pentru preot de a identifica nevoile acestei categorii de credincioși, de a găsi soluții și de a dezvolta relația duhovnicească cu enoriașii.
Credincioșii au simțit nevoia de a aduce mulțumiri Înaltpreasfințitului Părinte Timotei Arhiepiscop al Aradului, pentru binecuvântarea acordată în desfășurarea acestei întâlniri și pentru permanenta purtare de grijă.
Această activitate a fost susținută de către unii membrii ai Comitetului Parohial în baza unor acțiuni de voluntariat a acestora și din dorința de a aduna cât mai multe fapte bune. Programul a fost primit cu bucurie de cei prezenți, urmând a repeta activitatea și cu alte ocazii.
Pr. Gabriel Cosmin Mariș
Consilier Social – Arhiepiscopia Aradului