Programul filantropic „Ceai bun de suflet” se desfășoară cu prilejul manifestărilor dedicate Zilei Persoanelor Vârstnice la nivel mondial. Luând exemplu și al altor asociații filantropice ale unor eparhii din țară, Asociația Filantropia Arad propune și anul acesta, în toată luna octombrie, implementarea în parohii a unor activități dedicate persoanelor vârstnice de pe cuprinsul întregii Arhiepiscopii a Aradului. Se are în vedere nevoia de implicare a vârstnicilor în viața comunității prin aportul experienței lor de o viață.
În acest sens, membrii Asociației Filantropia Arad au petrecut timp de câteva ore împreună cu persoanele aflate în Centrul de îngrijire a persoanelor vârstnice din cadrul DDAC Arad. Cu această ocazie, vârstnicii au servit ceaiul în timp ce și-au depănat amintiri din tinerețe, și-au plâns necazurile și durerile, apoi au cântat pricesne, cântece patriotice și s-au rugat pentru sănătate și ajutor de la Dumnezeu.
Programul asociației urmărește îmbunătățirea vieții persoanelor în vârstă din parohiile arădene și respectarea drepturilor acestor persoane, pentru a putea trăi cu demnitate alături de ceilalți membrii ai comunității.
Prin realizarea obiectivelor sale, Asociația Filantropia Arad urmărește să sprijine Biserica Ortodoxă Română în lucrarea ei social-filantropică săvârșită pentru oameni și comunitățile lor, în spiritul învățăturii creștine.
Pr. Cons. Gabriel Mariș
Președintele Asociației Filantropia Arad