Sâmbătă 10 octombrie 2015 , prin purtarea de grijă a Parohiei Ortodoxe Române din Mândruloc , păstorită de părintele Flavius Ardelean , un grup de tineri din cadrul parohiei , membrii ai Ansamblului de dansuri populare Mureşana (infiinţat sub tutela parohiei ) a beneficiat de o excursie gratuită la câteva obiective de interes spiritual , turistic si istoric din zonă . S-au vizitat : Mănăstirea Feredeu , cetatea Şiria , muzeul Ioan Slavici din Şiria , biserica monument istoric din Dezna si schitul Sf. Apostoli Petru si Pavel din Moneasa .
Această excursie-pelerinaj s-a dorit , pe de-o parte, o recompensare a activităţiilor cultural-artistice desfăşurate de tinerii membri ai grupului “Mureşana”, iar pe de altă parte , o îmbogăţire a bagajului de cunoştinţă istorică , precum şi de o mai bună cunoaştere a aşezămintelor monahale vizitate. Tinerii au rămas cu o impresie frumoasă în urma celor văzute şi auzite, întărindu-se în dreapta credintă străbună şi în respectul faţă de valorile trecutului românesc.
student Andrei Heteş