Târnosirea bisericii din Parohia Sântana II

Duminică, 1 noiembrie 2015, a fost zi de mare sărbătoare pentru credincioşii ortodocși din orașul arădean Sântana. După o aşteptare de peste un deceniu biserica nouă din Parohia Sântana II, Protopopiatul Arad, a fost târnosită, primind hramul ,,Sfânta Treime”.

Slujba de sfinţire a fost oficiată de Înaltpreasfinţitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului și Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, împreună cu un numeros sobor de preoţi şi diaconi. Cuvântul de întâmpinare al Ierarhilor și o scurtă prezentare a localității a fost făcută de părintele Flavius Petcuț, protopopul Aradului.

După târnosirea locaşului de cult, soborul slujitorilor a săvârşit Sfânta Liturghie în biserica nou târnosită.

În cuvântul de învățătură IPS Ioan a făcut referire la pericopa duminicii a 22-a după Rusalii, a bogatului nemilostiv și a săracului Lazăr. O evanghelie a contrastelor din viața de aici și din viața de dincolo. Bogatul nemilostiv este omul care ratează șansa pe care Dumnezeu i-o oferă, pentru că săracul Lazăr este omul trimis de Dumnezeu la poarta bogatului pentru ca acesta din urmă să-și câștige prin milostenie bogăția cea cerească. Asemenea bogatului din evanghelie, mulți dintre noi nu vedem icoana fratelui sărac de lângă noi, care nu este altceva decât o fereastră deschisă spre cer.
Printre altele, Inaltpreasfinția Sa a arătat că iadul este o realitate care, din păcate pentru oamenii zilelor noastre începe încă din această viață. Deplângând tragica întâmplare petrecută zilele trecute în capitală, Inaltpreasfinția Sa a îndemnat la rugăciune și solidaritate cu familiile victimelor, sfătuind pe toți părinții aflați în biserică să vegheze la educația copiilor lor și de asemenea, pe copii să se străduiască a viețui creștinește pentru ca mamele lor să nu plângă nici pe pământ, nici în ceruri.
La sfârșitul cuvântului Inaltpreasfinția Sa a mulțumit Inaltpresfințitului Arhiepiscop Timotei pentru invitația făcută și a felicitat pe P. C. Pr.  Ioan Crainic și pe toți credincioșii parohiei Sântana II pentru impresionanta biserică ridicată și închinată Sfintei Treimi.

La Sfintele Slujbe a participat un număr impresionant de credincioși de toate vârstele care au trecut prin Sfântul Altar, pentru a săruta Sfânta Masă, Sfânta Evanghelie și Sfânta Cruce.

În cuvântul său, părintele paroh Ioan Crainic a mulțumit credincioșilor, Oficialităților prezente și tuturor celor ce s-au ostenit vreme de zece ani cu ridicarea mărețului locaș.

Scurt istoric al bisericii

Parohia Ortodoxă Sântana II a fost înființată în baza ordinului Sfintei Episcopii, nr. 2865/1996 începând cu data de 1 decembrie 1996, când preotul Ioan Crainic a fost transferat de la parohia Olari și numit la Parohia Santana II, nou înființată.

In sedinta Consiliului Local din 16 octombrie 1997 s-a acordat imobilul din str. Muncii, nr. 60, fostul gimnaziu, care datează din anul 1752.

Aici s-a amenajat o sala de 138 m pătrați, care a devenit Biserica Ortodoxă Română Sântana II.

In data de 18 octombrie 1998 a fost târnosită de Inaltpreasfintitul Părinte Arhiepiscop Timotei al Aradului, având hramul ,,Nașterea Maicii Domnului”.

In data de 19 septembrie 1999 Înaltpreasfințitul Timotei a vizitat din nou parohia, cu ocazia sfințirii troiței eroilor, ocazie cu care preotul paroh a primit dinstinctia de iconom-stravofor.

In ziua de Rusalii a anului 2004, preotul Ioan Crainic, propune adunării parohiale construirea unei noi biserici, deoarece biserica din incinta gimnaziului era de multe ori neîncăpătoare.

Consiliul Local Sântana, prin hotărârea nr. 145 din 19 octombrie 2004, acordă 4508 m pătrați, situat in intravilantul orașului Sântana, pe str. Muncii, nr. 53C, in parcul Noris Banatoris.

După aprobarea avizelor si obținerea autorizației de construcție s-au început lucrările la noua biserică, nu înainte de a se sfinți piatra de temelie si terenul in data de 5 iunie 2005, de Înaltpreasfințitul Arhiepiscop Timotei.

Biserica ortodoxă ,,Sfânta Treime” este construită în formă de Cruce, cu abside, trei turnuri în față, cupolă centrală interioară, având lungimea de 36m, lățimea de 9m, înălțimea 47m și pridvor în față.Biserica este pavată cu travertin pe o suprafață de 500 mp, are încălzire centrală proprie pe gaz metan și instalație profesională de sonorizare.Iconostasul și mobilierul din biserică sunt sculptate din lemn de paltin și tei.
Anul viitor se va întocmi devizul pentru începerea lucrării picturale.
Cu ajutorul Bunului Dumnezeu, după zece ani de la începerea lucrărilor biserica a fost sfințită de cei doi Ierarhi bănățeni spre bucuria sufletească a slujitorilor și a tuturor credincioșilor acestei noi parohii.

Protos. Iustin Popovici

 

image image image image