1 Decembrie – Ziua Naţională a României sărbătorită la Arad

La 1 Decembrie – Ziua Naţională a României, Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a participat– în oraşul de reşedinţă, la festivităţile omagiale organizate de către instituţiile oficiale: Prefectura, Consiliul Judeţean şi Primăria Municipiului Arad.

De la orele 10:00 și până la 10:45 oficialitățile au depus coroane la mormintele din cimitirul Eternitatea ale corifeilor Marii Uniri: Vasile Goldiș, Ștefan Cicio Pop și Ioan Suciu. Mai apoi, ceremonialul a continuat la „Crucea martirilor” din Parcul Eminescu unde s-au ținut cuvântări și s-au depus coroane.

Ansamblul „Mărțișorul” al Școlii Gimnaziale „Aurel Vlaicu” a susținut un program artistic la finalul manifestărilor. În fiecare dintre aceste locuri Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei a oficiat slujbe religioase şi a rostit un cuvânt omagial, evidenţiind importanţa actului de la 1 Decembrie 1918 şi pregătirea lui de către Consiliul Naţional Român, cu sediul la Arad. La aceste manifestări Chiriarhul Aradului a fost însoţit de un sobor de preoţi din municipiul Arad.

Sărbătoarea de 01 decembrie a acestui an este prilejuită de împlinirea a 97 de ani de la Marea Unire din 1918 şi s-a desfăşurat sub genericul „Arad, Întâiul oraş al Unirii”.

Protos. Iustin Popovici

1 2 3 4