CERC PASTORAL MISIONAR ÎN PAROHIA HĂLMAGIU

În după amiaza zilei de 13 decembrie 2015,preoţii din cadrul cercului Pastoral-Misionar Hălmagiu, condus din încredințarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Timotei de preotul Bacoș Cristian-Mihăiță,s-au întrunit în Biserica cu hramul „Naşterea Maicii Domnului” din Halmagiu,Protopopiatul Sebis.
În cadrul acestei întruniri s-a savârșit Taina Sfântuli Maslu in prezența unui număr mare de credincioși,și a oficialităților din comună.
La această întrunire a luat parte și Preaonoratul Părinte Protopop Botea Alexandru, care a susținut un frumos cuvânt de învățătură adresat preoților și credincioșilor.
În conformitate cu tematica anului omagial și comemorativ, preotul Bulea Mihai, din Parohia Bănești, a susținut temele:
1. Misiunea Învățătorească a preotului în contextul poruncii Mântuitorului și a Sfântului Ioan Gură de Aur.
2.Întrajutorarea între parohii – exemple de experiență pastorale.
3.Practici actuale de prozeletism sectar.
Părintele în susținerea temei,arată că misiunea învățătorească a preotului a fost dată de Mântuitorul,împreună cu cea sfințiitoare prin cuvântul ,, Mergând învățați toate neamurile, botezândule în numeleTatalui și al Fiului și al Sfântului Duh”.(Matei 28,19 )
Misiunea învățătorească a preotului este aceea de a învăța pe oameni adevărul Evangheliei prin cuvânt sau învățătură,dar și prin exemplul personal.
Sfântul Ioan Gură de Aur,spune că preotul trebuie să știe că trebuie să facă față la toate,să cunoască toate științele,asemănând turma creștină cu o ceată a lui Dumnezeu,pe care ,,când înțelepciunea,știința și priceperea preotului sufletesc o înconjoară din toate părțile ca niște ziduri puternice,toate meșteșugutile dușmanului se termină cu rușine și batjocora lor, iar locuitorii din lăuntrul cetății rămân nevătămați”.
Copiii din Hălmagiu îmbrăcați în costume populare au interpretat trei colinde și o ,,stea” ,fiind îndrumați de doamnele profesoare Vasii Adina, Mihiț Flavia și Sirban Cosmina, iar parohia le-a împărțit cadouri.
Cercul de pictură pe sticlă al Parohiei Hălmagiu,coordonați de pictorul Eduard Sida,și-a finalizat activitatea pe anul 2015, prin prezentarea frumoaselor picturi realizate de copii.
În dezbaterea temei ,,Întrajutorarea între parohii, preoții cercului au decis să ajute fiecare după posibilități Parohia Budești, cea mai săracă Parohie a Cercului Hălmagiu.
În finalul întîlnirii parintele paroh ,le-a mulțumit preoților participanți ,oficialităților,copiilor,și tuturor credincioșilor prezenți .
Seara s-aîncheiat cu o agapă frățească.
Pr. Cristian Bacoș

image

image