Festivalul ,,Iată, vin colindătorii!” În Parohia Vinga

Sâmbătă ,26 decembrie 2015, cu binecuvântarea IPS Arhiepiscop Timotei, la ceas de seară, după săvârșirea slujbei Vecerniei cu litie de către pr. paroh și diac, Călin Teuca, Biserica Ortodoxă din Vinga a fost gazda celei de a doua ediții a Festivalului de colinde ,,Iată ,vin colindătorii!”. Festivalul a fost deschis de către copiii parohiei îndrumați de prof. Laura Sas cu un recital de colinde, fiind continuat mai apoi de corul Armonia al Parohiei dirijat de Nicolae Romescu jr.
Invitații de onoare care au ales să fie alături de noi la această ediție au fost cei din corul ,,Unirea Grădișteană” din Parohia Grădiște, dirijat de Corina Teuca, cadru didactic al Liceului de Artă Sabin Drăgoi din Arad, care prin frumusețea colindelelor au vestit marea taină a întrupării Fiului lui Dumnezeu, care în peșteră S-a născut și în iesle S-a culcat pentru mântuirea noastră.
La finalul concertului, preotul paroh a mulțumit invitaților, credincioșilor parohiei veniți în număr mare, promițându-le totodată că la anul vor poposi în această parohie și alte coruri de renume din Eparhia Aradului . Seara s-a încheiat cu o agapă oferită de credincioșii parohiei noastre.

A transmis
pr. Răzvan Sas

image

image

image