Marți, 15 decembrie 2015, elevii clasei a 7-a D a Liceului Teoretic A.M. Guttenbrunn din Arad, au colindat copiii Centrului de Zi „Nașterea Maicii Domnului” al Asociației Filantropia Arad din cadrul Arhiepiscopiei Aradului. Colindul acestora a fost adăugat darurilor aduse copiilor sărmani ai centrului, constând în jucării, rechizite, fructe, dulciuri și haine. Programul social a fost implementat de D-na prof. Carmen Costin coordonator școlar al Strategiei Naţionale de Acţiune Comunitară în cadrul liceului. Acţiunea Comunitară este o activitate voluntară care se desfăşoară cu regularitate şi este certificată în programa şcolară a Liceelor.
După ce au colindat, elevii au desfășurat mai multe activități recreative cu copii centrului iar la final au colindat împreună. Prezent la eveniment, părintele Gabriel Mariș – consilier social al eparhiei a mulțumit elevilor și doamnei profesoare pentru implicare și susținere a activității social-filantropice a Bisericii Ortodoxe, asigurându-i că Dumnezeu le va răsplăti mereu fapta bună iar milostenia lor le va aduce bucurii duhovnicești de Sfintele Sărbători.
Acţiunea Comunitară implică stabilirea unei legături între Licee, pe de o parte şi Şcoli Speciale, Centre de Plasament şi Instituţii, Locuinţe Sociale şi Centre de Zi şi Spitale – pe de altă parte. SNAC este un program coerent şi coordonat de activităţi desfăşurate cu regularitate şi care antrenează voluntari şi copii cu nevoi speciale, aflaţi în situaţii de risc, în dificultate sau în pericol.
Sectorul Social Filantropic și Misionar al Arhiepiscopiei Aradului