FESTIVAL DE COLINDE LA PAROHIA ARAD- BUJAC

În biserica parohială cu hramul ,,Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul” a Parohiei Arad- Bujac, Protopopiatul Arad, s-a desfășurat, marți 15 decembrie a.c. cea de a doua ediție a festivalului de colinde ,,Vin colindătorii!”, organizat de către Centrul Cultural- Pastoral ,,Sfântul Ierarh Nicolae”„ al Parohiei Ortodoxe Române Arad- Bujac, în parteneriat cu Asociația Filantropia a Arhiepiscopiei Aradului și cu Primăria Municipiului Arad- Centrul Municipal de Cultură Arad.

Manifestarea cultural- spirituală, inițiată cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Arhiepiscop Timotei, și-a propus o revigorare a tradiției ,,cetelor” de colindători, copii și tineri care, odinioară, în grupuri mai mari sau mai mici, umblau cu colindatul, vestind bucuria Nașterii Domnului Iisus Hristos.

În prezența Ierarhului și a Preacucernicilor Preoți, a oficialităților locale și a unui mare număr de credincioși, grupuri de copii și tineri din parohiile ortodoxe din municipiu: Aradul- Nou, Bujac, Centru, Șega II, Sânicolaul Mic, și din județ: Pâncota, Covăsînț, Șepreuș, Mândruloc, îmbrăcați în frumos port popular, au transmis prin colindele tradiționale interpretate, fiorul sfânt al nopții de Crăciun, bucuria apropierii marii sărbători. Fiecare grup a fost răsplătit cu daruri, oferite din partea organizatorilor, iar preoții coordonatori au primit din partea Înaltpreasfințitului Timotei, diplome de onoare.

În încheierea programului, mulțumind tuturor deopotrivă, protagoniști și auditori, Înaltpreasfinția Sa a subliniat importanța  unei astfel de manifestări, acum, în preajma  Crăciunului și a Anului Nou. De asemenea, a mulțumit preoților de la parohiile implicate în realizarea acestei frumoase inițiative și a transmis alese doriri de sănătate, împliniri și bucurii duhovnicești.

Preot dr. Vasile Pop

IMAG0211

IMAG0213

IMG_4698

IMG_4705

 

12391027_1663649483915396_8536414244883905522_n