Praznicul Naşterii Domnului a fost sărbătorit la Catedrala arhiepiscopală din Arad prin Sfânta Liturghie săvârşită de Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Timotei, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. Sute de credincioşi au venit din tot oraşul pentru a se ruga în prima zi de Crăciun şi pentru a primi binecuvântare şi ajutor de la Dumnezeu.
La momentul cuvenit Chiriarhul a rostit cuvântul de învăţătură cu titlul ,,Trei cântări bisericeşti” (şi pe baza citirilor scripturistice ale praznicului: Matei 2; Gal. 4), iar acestea într-o unitate pe temei biblic, arătând legătura dintre Dumnezeu şi oameni prin credinţă, pace şi dreptate. Acestea sunt Slavoslovia mare şi Colinda ,,Mărire-ntru cele înalte” (cf. Luca 2, 14), precum şi ,,Mare este taina creştinătăţii”(cf. I Tim. 3, 16), aprofundarea lor îndemnând la o adevărată trăire a măreţiei praznicului, a amintit Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei.
Răspunsurile liturgice au fost date de Corul Catedralei arhiepiscopale, condus de diac. Laviniu Morariu.
Părintele Simion Mladin, eclesiarhul noii catedrale, a dat citire la final Pastoralei Înaltpreasfinţitului Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, pentru Crăciunul anului 2015, intitulată ,,Crăciunul în predica Sfântului Ioan Gură de Aur”.
În seara zilei, Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei a participat la Slujba Vecerniei în biserica cu hramul ,,Naşterea Domnului”, din cartierul Micalaca Veche II. După terminarea slujbei, corul acestei parohii a susţinut un frumos concert de colinde.
Protos. Iustin Popovici