Duminică, 17.01.2016, după Sfânta Liturghie, copiii satului Bonțești, îmbrăcați în cele mai frumoase straie de sărbătoare, au recitat câteva poezii scrise de poetul nostru național, Mihai Eminescu, dar și de alți poeți, întrucât în data de 15.01.2016 s-a sărbătorit și ziua Culturii Naționale, iar în țara noastră, Cultura a intrat prin Cult.
“Totdeauna lucrul tău să-l începi cu Dumnezeu!” Prima poezie, Rugăciune, de Mihai Eminescu a recitat-o d-na preoteasă. Demonstrându-ne dragostea de neam și țară, Ionuț a recitat poezia Ce-ti doresc eu ție, dulce Românie! tot de M. Eminescu. “Înțelepciunea e numai adevăr” spunea cândva Goethe, iar surorile Dariana și Dalia ne-au pus pe gânduri spunându-ne poezia Vorbe cu tâlc, de Vasile Militaru. Florina a recitat un scurt fragment din Luceafărul. Denisa a recitat foarte frumos poezia Somnoroase păsărele, iar Florin La mijloc de codru des, toate de Mihai Eminescu. Sara, ne-a amintit de bogățiile cu care Dumnezeu a înzestrat țara noastră, recitând poezia Munții noștri de Octavian Goga. Maya este și ea o iubitoare de țară și a ținut să arate acest lucru prin poezia Scumpă țară românească de George Coșbuc. Anunțând totodată și slujba Vecerniei, Ana-Maria a recitat poezia Ruga de seară de Ioanichie Bălan.
Doamna educatoare Dorela ne-a încântat auzul, printr-un fragment din poezia Vorbe cu tâlc. Și fiindcă momentul nostru omagial a avut loc îndată după săvârșirea Sfintei Liturghii, trebuie precizat și faptul că toți copiii care au recitat poezii astăzi, s-au și împărtășit la Sfânta Liturghie. Ultima poezie a fost rostită de preotul paroh, Cântecul potirului de Nichifor Crainic, evidențiind importanța Sfintei Liturghii și realizarea comuniunii depline între oameni prin împărtășirea cu Trupul și Sângele Domnului.
La final, copiii au primit fiecare, din partea parohiei câte o carte și dulciuri.
Preot Paroh George-Darius Pasc