Miercuri, 6 ianuarie 2016, sute de credincioşi şi-au îndreptat paşii spre străvechea mănăstire Hodoş-Bodrog pentru a participa la Sfânta Liturghie şi la Slujba de sfinţire a Aghiasmei celei Mari. Potrivit rânduielii bisericeşti Slujba Aghiasmei Mari se săvârşeşte atât în ajunul sărbătorii cât și în ziua Botezului Domnului.
Şi-n acest an, credincioşii veniţi atât din părţile Aradului cât şi a Timişoarei, au avut ocazia să participe, în ziua de praznic, la Sfânta Liturghie săvârşită de soborul mănăstirii după care a avut loc ieşirea în procesiune la râul Mureş, aşa cum s-a îndătinat, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Timotei, unde s-a săvârşit slujba Aghiasmei Mari.
După săvârşirea slujbei Aghiasmei Mari, părintele Nestor Iovan a adresat credincioşilor un bogat cuvânt de învăţătură, insistând asupra importanţei şi istoricităţii acestui mare praznic. Printre altele părintele a arătat şi motivaţia pentru care se iese la râul Mureş, care, ca şi o binecuvântare, se află în apropierea sfintei mănăstiri, precum şi utilitatea apei sfinţite în viaţa credicioşilor, a animalelor, a gospodăriilor şi a naturii întregi.
În timpul troparului ,,În Iordan botezându-te…”, au fost eliberaţi trei porumbei, simbol pentru Sfânta Treime.
Apele râului Mureş au fost binecuvântate de către unul dintre slujitori, prin introducerea de trei ori a sfintei cruci în apă. La final, credincioşii prezenţi, într-o bună rânduială şi cu multă răbdare, şi-au luat Aghiasmă Mare pe care o păstrează la loc de cinste în casele lor şi o folosesc la nevoie, după rânduiala Bisericii.
Protos. Iustin Popovici