În primele patru zile din prima săptămână a Postului Mare, Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a efectuat un adevărat itinerar chiriarhal la mănăstirea şi bisericile din oraşul de reşedinţă, pentru a fi prezent în mijlocul credincioşilor şi a le transmite binecuvântarea arhierească la început de post. Astfel, Ierarhul arădean, în primele două zile a luat parte la slujba Pavecerniţei Mari, în cadrul căreia s-a citit Canonul cel Mare sau a Sfântului Andrei Criteanul, la Mănăstirea de maici Sfântul Simeon Stâlpnicul din cartierul Arad-Gai. La slujbă au fost prezente călugăriţele din obştea mănăstirii în frunte cu maica stareţă Magdalena Borteş şi mulţi credincioşi, în special din cartierele apropiate, dar şi din alte locuri, care frecventează cu regularitate această oază de spiritualitate. La aceste slujbe, Înaltpreasfinţia Sa a rostit un bogat cuvânt de învăţătură, prin care a pus înaintea ochilor sufletului celor prezenţi însemnătatea slujbei săvârşite şi foloasele duhovniceşti ce decurg din aceasta.
În cea de-a treia zi a Canonului cel Mare, Înaltpreasfinţia Sa a slujit la Catedrala Arhiepiscopală ,,Sfânta Treime” din Arad, rostind la sfârşit un cuvânt de învăţătură.
În ultima seară a canonului, chiriarhul a fost prezent în mijlocul teologilor şi seminariştilor arădeni, la Paraclisul Facultăţii de Teologie Ortodoxă ,,Ilarion V. Felea” din Arad, urmând tradiţia formată deja de mai mult timp, prin care, prima săptămână din Postul cel Mare este săptămâna duhovnicească a studenţilor teologi şi a dascălilor acestei instituţii de învăţământ teologic. Aici, Înaltpreasfinţia Sa a amintit celor de faţă despre rostul acestei perioade a Postului Mare în viaţa credincioşilor. Structura Canonului cel Mare în cadrul extensiunii termenului atât în Biserică dar şi în ale vieţii şi analizând îndeosebi conform citirilor imnelor şi rugăciunilor ca şi a tematicilor conferinţelor duhovniceşti din această perioadă, ţinute de personalităţi bisericeşti din ţară şi de peste hotare, în diferitele unităţi locale, asupra înălţării prin smerenie după modelul coborârii lui Dumnezeu la firea omenească, în vederea mântuirii şi ridicării acesteia din cădere, tinzând mereu, spre desăvârşire.
***
Întreaga săptămână este consacrată pocăinţei şi pregătirii pentru cinstitul praznic al Învierii Domnului, astfel încât şi rânduielile liturgice sunt deosebite. Cântările şi citirile biblice trezesc omului credincios sentimente de căinţă, de părere de rău pentru păcatele săvârşite şi cheamă la pocăinţă. Nu doar în mănăstiri, ci şi la catedrala arhiepiscopală, la unele biserici parohiale, în primele patru zile din săptămâna primă a postului se oficiază Slujba Canonului cel Mare, la care credincioşii participă cu multă evlavie.
Acesta prezintă, în strofe de o inegalabilă frumuseţe şi putere de pătrundere, istoria mântuirii neamului omenesc, de la căderea în păcat a protopărinţilor, Adam şi Eva, şi până la Pătimirile şi Învierea Domnului. Numit şi „Canonul lacrimilor”, acest lung poem cultic aduce înaintea conştiinţei credinciosului, care începe călătoria Postului, un drum. Iar acest drum este prezentat de Sfântul Andrei, Arhiepiscop al Cretei, cel care a compus Canonul, în acelaşi timp ca istorie a mântuirii neamului omenesc în general, dar şi ca istorie a căderii şi mântuirii sufletului fiecăruia dintre noi.
Canonul cel Mare al Sf. Andrei Criteanul, care se citeşte în perioada Postului Mare, reprezintă una dintre treptele pocăinţei ce conduc spre Ziua Învierii lui Iisus Hristos.
,,Andrei, lauda părinţilor, nu uita rugând cu rugăciunile tale, de faţă fiind tu, pe Treimea cea înalt dumnezeiască, ca să ne izbăvim de osândă, cei ce te chemăm pe tine, dumnezeiescul ocrotitor şi podoaba Cretei”.
Protos. Iustin Popovici