În Duminica Izgonirii lui Adam din Rai (a lăsatului sec de brânză), Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a slujit Sfânta Liturghie în biserica din incinta Spitalului Municipal din Arad, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. Prezenţa Înaltpreasfinţiei Sale a prilejuit un moment de bucurie şi în acelaşi timp de mângâiere atât pentru bolnavii din acest spital, cât şi pentru credincioşii care frecventează Paraclisul Spitalului Municipal. La Sfânta Liturghie au participat şi ctitorii bisericii din cadrul spitalului precum şi membri din cadrul personalului medical.
În cuvântul de învăţătură cu titlul ,,Întâietatea celor spirituale” (cf. Rom. 13; Mt. 6 precum şi Cazaniei Duminicii), Chiriarhul a făcut referire la vremea de pregătire pentru Sfintele Paşti, adică Postul Mare, cu ferirea de a lipsi de la datoriile morale, practicând virtuţile creştine şi mai ales grija pentru cei în suferinţă sau boli trupeşti şi sufleteşti, dând pildă misiunea paracliselor din unităţile medicale pentru disponibilitatea lor. Duminica Izgonirii Protopărinţilor din Rai atrage luarea aminte la trebuinţa redobândirii acestuia prin stăruinţa în cele duhovniceşti, a subliniat Ierarhul.
În cadrul Sfintei Liturghii, tânărul teolog Sebastian-Mihai Rocsa a fost hirotonit de către Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei întru diacon, pe seama Parohiei Pescari, Protopopiatul Sebiş.
Preotul Rovin Petruşe a mulţumit Chiriarhului pentru bucuria prilejuită atât bolnavilor cât şi credincioşilor care au fost prezenţi la Sfânta Liturghie.
În seara zilei, Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei participă la Slujba Vecerniei Iertării şi la Taina Sfântului Maslu la Catedrala arhiepiscopală din Arad.
Protos. Iustin Popovici