În seara zile de 23 aprilie a.c., s-a inaugurat oficiul parohial al Catedralei Vechi din Arad. Rânduiala liturgică potrivită unui astfel de moment, a fost oficiată de către Înaltpreasfințitul TIMOTEI, Arhiepiscopul Aradului, împreună cu preoții slujitori ai acestei parohii și cu membrii Consiliului Parohial. În cuvântul rostit cu acest prilej, Înaltpreasfinția Sa a subliniat rolul deosebit al acestei parohii în istoria și viața eparhiei arădene, elogiind totodată și figurile emblematice ale episcopilor și preoților care au slujit în această catedrală de-a lungul celor 150 de ani de existență.
Lucrările de renovare și extindere au fost coordonate de către preacucernicul părinte Traian-Ioan Micoroi, Parohul Catedralei Vechi. Noul oficiu parohial are în componența sa o sală de ședință, biroul duhovnicesc și secretariatul parohiei. Menționăm că în sala de ședință a fost concepută o galerie de tablouri cu figurile episcopilor, preoților și diaconilor care au slujit de-a lungul timpului în catedrala istorică a Aradului.
Prof. dr. Marcel Tang
![](https://www.arhiepiscopiaaradului.ro/wp-content/uploads/2016/04/image80-1038x576.jpg)