EXAMEN DE CERTIFICARE A COMPETENŢELOR PROFESIONALE LA SEMINARUL TEOLOGIC ORTODOX DIN ARAD

Cu binecuvântarea şi în prezenţa Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop dr. Timotei Seviciu, elevii absolvenţi ai clasei a XII-a de la Seminarul Teologic Ortodox arădean au susţinut, azi, 12 mai, 2016, examenul de Certificare a competenţelor profesionale.

Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei, având şi calitatea de preşedinte de onoare al comisiei de examen, a fost prezent la deschiderea şi derularea programului, fiind întâmpinat la sosirea în şcoală de către Preacucernicul Părinte Profesor Pompiliu Gavra, directorul Seminarului, de către membrii comisiei şi de elevii absolvenţi. După rugăciunea din capela Seminarului, a început examenul propriu-zis, care s-a desfăşurat pe două coordonate: susţinerea lucrărilor de atestare profesională şi susţinerea probelor practice.

Întregul demers s-a realizat în prezenţa comisiei formată din părinţii profesori de la Seminarul Teologic din Arad, comisie prezidată de către ÎPS dr. Timotei Seviciu, Arhiepiscop al Aradului. La acest moment al bilanţului, au luat parte alături de ierarh, consilierul cultural Protos. Dr. Iustin Popovici şi cel economic, Pr. Octavian Blaj.

Arhid. Prof. Tiberiu Ardelean

image

image