Joi, 18 august 2016, Parohia Comlăuş, din Protopopiatul Arad, a găzduit întrunirea preoţilor din cadrul Cercului pastoral-misionar Zărand, coordonați, din încredințarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Timotei al Aradului, de către Preacucernicul Părinte Nicolae Rădulescu, preot paroh la Parohia Sântana I. La întrunire a luat parte și părintele protos.dr. Iustin Popovici, consilier cultural al Arhiepiscopiei Aradului.
Întrunirea a început la ora 18, în biserica parohială, după care preoţii prezenţi s-au retras la Oficiul parohial, unde s-au purtat discuţii pe tema referatului susţinut de către părintele Liviu Pamfiloiu, de la Parohia Caporal Alexa. În referatul prezentat, ,,Rolul preotului în formarea religios-morală a tinerilor”, părintele Liviu Pamfiloiu, a vorbit despre rolul pe care îl are familia, şcoala şi Biserica în formarea tinerilor, care, fiecare, de pe poziţii diferite, trebuie să aibă acelaşi numitor comun, Dumnezeu. Deasemenea, s-a scos în evidenţă şi importanţa dialogului, preotul trebuind să-i aducă pe tineri la biserică, sau, de cele mai multe ori, să ducă biserica la tineri. Aportul tinerilor e acela de a conştientiza că, prin participarea la actul divin public, devin ,,autori ai actului sacru”. În luările de cuvânt, preoţii prezenţi şi-au adus aportul în dezbaterea temei.
La finalul discuţiilor, preotul paroh Ioan Vand şi preotul slujitor Lucian Ştefănuţ au mulţumit preoţilor care au participat la acest moment important din viaţa comunităţii pe care o păstoresc. Seara s-a încheiat cu o agapă frăţească.
Diacon Adrian Crainic