În după-amiaza zilei de duminică, 23 octombrie 2016, Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei Arhiepiscopul Aradului alături de Preasfinţitul Părinte Lucian Episcopul Caransebeşului au poposit în Parohia Galşa din Protopopiatul Lipova, unde cei doi ierarhi înconjuraţi de un numeros sobor de preoţi şi diaconi au sfinţit o troiţă ridicată în curtea bisericii şi au binecuvântat noul lumânărar şi noua bibliotecă parohială.
În continuare Preasfinţitul Părinte Episcop Lucian, în prezenţa Înaltpreasfinţitului Părinte Timotei a săvârşit în biserica parohială cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”slujba Vecerniei la sfârşitul căreia a adresat un bogat cuvânt de învăţătură credincioşilor prezenţi în număr mare.
În cuvântul de binecuvântare rostit la finalul slujbei vecerniei Înaltpreasfințitul Părinte Timotei a subliniat: „Acestea sunt momente care ne leagă pe toți și, sub îndrumarea Întâistătătorului Bisericii noastre, căutăm să cultivăm între noi, ca ierarhi, ca eparhii, frumoase legături care să arate unitatea noastră bisericească și națională. Cu aceasta contribuim la buna înțelegere în întreaga lume și deschiderea noastră pe care o avem în promovarea idealurilor cele mai sfinte și pentru a îndepărta tot ceea ce nu este nepotrivit cu ținuta noastră creștină, așa cum înțelegem și din citirile de la Sfânta Liturghie a duminicii de astăzi”.
Darius Herea