În data de 18 decembrie 2016, Duminica Sfinţilor Părinţi după trup ai Domnului, premergătoare marelui Praznic Împărătesc aducător de bucurie şi lumină, la Catedrala Arhiepiscopală „Sfânta Treime” din municipiul Arad, s-a oficiat Sfânta Liturghie de către soborul preoților și al diaconilor, răspunsurile liturgice fiind date de Corul Catedralei.
Slujba Vecerniei a fost săvârșită de Inaltpreasfințitul dr. Timotei Seviciu, Arhiepiscopul Aradului, fiind înconjurat de soborul slujitor al Noii Catedrale. După slujba Vecerniei, Chiriarhul a oficiat un parastas pentru toți binefăcătorii și donatorii Catedralei arădene trecuți la cele veșnice, între care se află primii ctitori – Corneliu şi Ruxandra De Bota.
La ceas de seară, cu binecuvântarea și în prezența Înaltpreasfinției Sale, Corul Catedralei arhiepiscopale, dirijat de C. Diacon Laviniu Morariu, a susținut îndătinatul concert de colinde, prezentarea fiind făcută de PC dr. Mircea Florin Cricovean. În cuvântul rostit, PC Sa a argumentat biblic, patristic și istoric apartenența colindelor la spațiul sacru al Bisericii, dar și al neamului românesc.
Corul și-a ales un bogat repertoriu, în care s-au regăsit și următoarele colinde: Sus creștini, nu mai dormiți! De Timotei Popovici, Domnuleț și domn din cer de Gheorghe Cucu, Legănelul lui Iisus de Valentin Teodorian, alături de colinde cunoscute deja, precum Deschide ușa creștine, O, ce veste minunată!, La Vifleem colo-n jos, Praznic luminos. În premieră, corul a cântat piesa A venit și-aici Crăciunul! Din repertoriul Mănăstirii Diaconești, armonizată de prof.dr. Mircea Buta.
La finalul concertului, Înaltpreasfinţitul Părinte dr. Timotei Seviciu, Arhiepiscopul Aradului, a adresat un cuvânt de preţuire a muncii depuse de colindători ca şi de slujitorii Catedralei arhiepiscopale mai ales în perioada marilor sărbători naţionale şi bisericeşti şi care pun în lumină meritele înaintaşilor pentru a fi continuate de către cei de astăzi pentru zidirea unei lumi noi.
Arhid. Alexandru Tiulea