Preoții Cercului Misionar Săvârșin au slujit Taina Sfântului Maslu în după-amiaza zilei de 5 februarie în biserica cu hramul ”Întâmpinarea Domnului” din comuna Vărădia de Mureș.
A fost în primul rând o ocazie pentru credincioșii parohiei prezenți în număr mare la sfântul maslu, de a-și prelungi hramul bisericii și totodată o bucurie duhovnicească la începerea perioadei Triodului.
Au fost prezenți pr. Raul Moț de la parohia Baia, pr. Alexandu Neicu de la parohia Lupești, pr. Casian Blaga de la parohia Julița, pr. Ionel Bălănescu de la parohia Ilteu, pr. Dimitriu Ștefan de la parohia Petriș, pr. Cătălin Craveț de la parohia Roșia Nouă, pr. Călin Mădăluță de la parohia Săvârșin și preotul paroh al parohiei Vărădia de Mureș- pr. Gheorghe Ile.
În a doua parte a întâlnirii cercului misionar, de la casa parohială din localitate, a avut loc prezentarea referatului cu tema ”Anul dedicat iconografiei și comemorării apărătorilor ortodoxiei” de către pr. Călin Mădăluță. În finalul întâlnirii s-au discutat probleme administrative ale preoților prezenți și seara s-a încheiat cu o agapă frățească oferită de preotul Gheorghe Ile împreună cu doamna preoteasă.
a transmis, pr. Călin Mădăluță