În ziua praznicului Întâmpinării Domnului, 2 februarie 2017, Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a săvârşit Sfânta Liturghie arhierească în biserica nouă a Mănăstirii Hodoş-Bodrog. Chiriarhul a fost întâmpinat cu multă bucurie de obştea sfintei mănăstiri şi numărul mare de credincioşi care frecventează această străveche vatră monahală.
În cuvântul de învăţătură pus sub titlul ,,Împlinirea Legii” (cf. Luca 2; Evr. 2), Chiriarhul a arătat legătura dintre Vechiul şi Noul Testament prin lumina învăţăturii mântuitoare şi jertfa răscumpărătoare a Domnului, acestea cuprinse în rostul dovedit de Dreptul Simeon şi Prorociţa Ana în evenimentul prăznuit.
Preotului Ioan Gaga, Înaltpreasfinţia Sa i-a oferit distincţia de iconom stavrofor.
La finalul slujbei, părintele protos. Grigorie Timiş, stareţul mănăstirii, a mulţumit Ierarhului pentru prezenţa în mijlocul obştii, dar şi pentru bucuria oferită numeroşilor pelerini prezenţi prin slujirea Sfintei Liturghii, adresând Înaltpreasfinţiei Sale urări de viaţă îndelungată, sănătate şi realizări bogate în slujirea eparhiei.