Concursul biblic „Eu sunt Lumina lumii” aflat la ediția a doua

Concursul biblic „Eu sunt Lumina lumii”, un program social destinat persoanelor nevăzătoare, coordonat de Sectorul Social Filantropic și Misionar al Arhiepiscopiei Aradului, a ajuns la cea de-a doua ediție. Acesta s-a desfășurat la sediul Asociației Nevăzătorilor din Arad, în prezența și cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Timotei Arhiepiscop al Aradului.

La concurs au participat cu foarte multă bucurie mai mulți membrii ortodocși ai asociației, dar și de alte confesiuni creștine. În cadrul concursului, fiecare participant a răspuns la 40 întrebări cu tematică biblică având tematică Patimile, Moartea și Învierea Domnului nostru Iisus Hristos. Întrebările au fost adresate concurenților de către un grup de eleve ale Seminarului Teologic Ortodox din Arad, iar un grup vocal format din elevi ai aceluiași seminar a înfrumusețat atmosfera duhovnicească prin câteva pricesne interpretate. Elevii seminariști sunt voluntari constanți în activitățile sociale desfășurate cu această asociație.

La finalul concursului, blândul ierarh le-a vorbit tuturor despre importanța vederii celei duhovnicești, despre „Lumina lină” care vine de la Mântuitorul nostru Iisus Hristos și despre Lumina Sfântă ce coboară an de an la Ierusalim de Înviere, dorindu-le tuturor ca de Sfintele  Sărbători să aibă cu toții parte de această lumină care „luminează pe tot omul cel ce vine în lume”.

După cuvântul de învățătură, toți concurenții au fost premiați, primind fiecare câte o diplomă de participare și mai multe daruri constând în iconițe, articole religioase specifice (cățuie, tămâie, cărbuni și mir) și bani.

 Sectorul Social Filantropic și Misionar al Arhiepiscopiei Aradului

DSC_0138

DSC_0169

DSC_0192

DSC_0195