Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a rânduit ca ziua de 9 martie, ziua de prăznuire a Sfinților 40 de mucenici din Sevastia Armeniei, să fie dedicată și pomenirii celor care au pătimit în închisorile comuniste, adică foștilor deținuți politici din perioada 1944-1989.
Și la Catedrala Veche din Arad, potrivit îndemnurilor venite din partea Sfintei Patriarhii și a Sfintei Arhiepiscopii, s-a oficiat, azi 9 martie 2017, îndată după săvârșirea slujbei, parastasul de pomenire pentru cei care au pătimit în timpul regimului comunist ateu, apărând credinţa în Dumnezeu şi demnitatea poporului român.
Slujba parastasului a fost oficiată de Preacucernicul Părinte Traian Micoroi, Parohul Catedralei Vechi, împreună cu alți doi părinți slujitori și credincioșii prezenți la slujba de dimineață.
Mulţimea mărturisitorilor şi martirilor credinţei din ţara noastră în timpul comunismului ne îndeamnă mereu să nu uităm cât de mare este puterea jertfei şi cât de necesară este lucrarea de vindecare şi înnoire a umanităţii, rănită de ură şi violenţă, de discriminare şi dominaţie, de intoleranţă şi indiferenţă, de multe forme ale morţii fizice şi spirituale, a transmis în cuvântul său, Preafericitul Părinte Patriarhul Daniel în această zi în care sunt comemoraţi deținuții politici anticomuniști din perioada 1944-1989.
Prof. dr. Marcel Tang