A doua ediție a Marșului pentru viață la Ineu a avut loc astăzi, 25 martie 2017, în zi de aleasă sărbătoare pentru întreaga Biserică Ortodoxă, ziua Bunei Vestiri. Marșul pentru viață a avut ca temă anul acesta ”Ajută mama și copilul! Ei depind de tine” și a fost organizat la Ineu de către Preaonoratul Părinte Adrian Zaha, Protopopul Ineului, în colaborare cu Asociația IKON și Asociația Filantropia a Arhiepiscopiei Aradului, sub binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Dr. Timotei Seviciu, Arhiepiscopul Aradului și sprijinit de către Primăria Orașului Ineu, prin domnul primar Călin Abrudan, Poliția și Jandarmeria locală.
După intonarea Condacului Bunevestiri ”Aparatoare Doamnă”, preoții împreună cu credincioșii au pornit în procesiune, în glasul neîntrerupt al clopotelor, de la Biserica Ortodoxă ”Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” Ineu până la Liceul ”Mihai Viteazul și întorcându-se înapoi la biserică.
În fruntea procesiunii, doi preoți au purtat cu mare cinste Icoana Maicii Domnului ce se află în Biserica parohială ”Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Ineu, urmați de către aproape toți preoții Protopopiatului Ineu în veșminte luminate, profesori de religie din Ineu și împrejurimi însoțiți de copii și de un număr mare de credincioși de toate vârstele, depășind 300 de oameni. Preoții au purtat în mâini cruci de binecuvântare, iar credincioșii icoane și pancarte cu mesaje pentru promovarea vieții și apărarea și susținerea familiei.
La întoarcere, la intrarea în biserică, s-au intonat Axionul ”Cuvine-se cu adevărat” și condacul ”Aparătoare Domană” de către toți preoții și credincioșii prezenți iar prea cucernicii părinți au citit rugăciuni înălțătoare. La final Preaonoratul Părinte Protopop a ținut un cuvânt de învățătură potrivit temei acestui important eveniment punctând importanța vieții ca darul cel mai de preț al lui Dumnezeu față de om, ce trebuie protejat și încercând să ne facă responsabili față de acest dar, apoi a mai vorbit despre importanța și rolul familiei în biserică și societate, cât și despre necesitatea sprijinirii femeilor ce urmează să nască, pentru că ele sunt cele care clădesc viitorul țării dar și al Bisericii noastre. În cuvântul de încheiere Preaonoratul Părinte Protopop a mulțumit mai înainte de toate Bunului Dumnezeu, preoților implicați, Asociației IKON și Asociației Filantropia a Arhiepiscopiei Aradului, autorităților locale, profesorilor, copiilor, și tuturor celor prezenți ce au sprijinit acest important eveniment.
Prof. Bun Claudia