Preoţii din cadrul Cercului Pastoral-misionar Nr. 3 Gurahonţ, coordonat din încredinţarea Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Timotei, de către preotul Moţ Crăciun-Dorel, s-au întrunit, în după-amiaza zilei de 30 aprilie, la Biserica ortodoxă cu hramul „Bunavestire” din parohia Almăş, protopopiatul Sebiş.
În cadrul acestei întruniri s-a săvârşit Sfânta Taină a Maslului la care au luat parte credincioșii parohiei şi a parohiilor învecinate.
Având în vedere că Sfântul Sinod a proclamat anul acesta, ca „Anul omagial al sfintelor icoane, al iconarilor şi al pictorilor bisericeşti şi Anul comemorativ Justinian Patriarhul şi al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului în Patriarhia Română”, preotul Pasc George-Darius de la parohia Bonțești a susținut următoarele teme: 1.Patriarhul Iustinian ca inițiator al primelor canonizări de sfinți în B.O.R(1950-1955). 2.Ierurgiile și rolul lor.
În susținerea temei părintele afirma: actul proclamării solemne a canonizării unor sfinți români și generalizarea cultului sfinților cu cinstire locală, pe care l-a săvârșit Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în 1955 și 1956, la inițiativă Patriarhului Iustinian a avut un puternic ecou în conștiința credincioșilor, înviorând evlavia străbună.
A fost un prilej de bucurie duhovnicească pentru credincioșii ortodocși români, să-i vadă prețuiți de biserică pe cei din neamul lor, care s-au învrednicit de cinstea mare a sfințeniei.Astfel canonizarea acestor luceferi ai credinței din străbuni, după toate rânduielile canonice și liturgice, au dat o nouă strălucire ortodoxiei românești, legând și mai mult pe credincioși de biserica lor ortodoxă și de Bisericile ortodoxe surori.
Temele prezentate au fost dezbătute de către preoții participanți.
În finalul întâlnirii, preotul paroh Oarcea Florin a mulţumit tuturor pentru participare.
Moţ Aurelian Iulian