În 8 iulie, 70 de credincioși din parohia Arad-Șega II, Protopopiatul Arad împreună cu alți credincioși de la parohiile vecine, coordonați de părintele Filip Albu și sucursala locală a agenției Basilica Travel, au plecat în pelerinaj la mănăstirea Prislop și schitul de la Nandru, din județul Hunedoara.
Un pelerinaj la părintele Arsenie, Sfântul Ioan de la Prilop și Sfântul Nectarie care a pornit pentru unii ca o cale spre împlinirea rugăciunilor, pentru alții ca o călătorie de mulțumire, sau de ce nu, chiar ca un traseu dintr-o dorință de curiozitate. În orice caz, a fost un drum și o destinație.
După popasul la mormântul părintelui Arsenie și urcușul la peștera Sf Ioan de la Prislop, grupul de pelerini a ajuns la Schitul Sfântul Nectarie, unde după ce ne-am rugat împreună, citind paraclisul Sfântului Nectarie, părintele Nifon a ținut un cuvânt de învățătură și ne-a împărtășit din minunile pe care le-a făcut Sf Nectarie în acest schit și mai ales, ne-a reamintit că suntem vremelnici ca oameni, dar veșnici dacă ne raportăm la Dumnezeu. Hristos e prezent la fiecare Liturghie, „în fiecare Liturghie, Eu mă cobor din nou la voi”, dar depinde de noi dacă vrem să ne întâlnim cu El sau nu. Pregătiți nu vom fi niciodată, dar să încercăm nu ar trebui să ne împiedice nimeni și nimic. Suntem vii în măsura în care conștientizăm prezența lui Hristos în viața noastră și aceasta se poate face datorită Liturghiei, pentru că, zicea undeva, cândva, părintele Arsenie, că Liturghia mai ține lumea…
Și dacă e așa, dacă comuniunea din Liturghie ne ține, dacă rugăciunea unuia pentru celălalt ne întărește, oare după un pelerinaj mai suntem aceiași care am fost atunci când am plecat? Totul a reprezentat niște simpli kilometri, niște oameni care stau unul lângă altul într-un autocar sau microbuz într-un timp care trece paralel cu ei? Se pune, astfel întrebarea, ne identificăm cu timpul pe care l-am trăit? Gândurile noastre, trăirile, simțirile, faptele au rămas neschimbate? Ne-a atins măcar ceva din tot ceea ce semnifică un pelerinaj? E doar o evadare din cotidian și un refugiu temporar sau e o urmă ce se imprimă în minte, ca mai apoi să ajungă în inimă și să se facă vizibilă în întreaga făptură și în modul nostru de a viețui? Suntem unici și fiecare percepe, simte, trăiește într-un mod individual și în fiecare dintre noi această întâlnire a produs ceva diferit… un răspuns la rugăciune, o bucurie, o lacrimă, poate chiar o minune… și depinde de fiecare cum face să păstreze vie această amintire în viața sa. Au fost niște ore care au trecut, nu se mai întorc, dar conștientizarea că Hristos e prezent pururea în viața noastră și că Maica Domnului și Sfinții ne sunt mijlocitori ar trebui să fie mereu autentică și actualizată, pentru că, vorba părintelui Nifon, „cădem, dar trebuie să ne ridicăm”.
Pentru rugăciunile Părintelui Arsenie, Sfântului Ioan de la Prislop, Sfântului Nectarie și pentru mijlocirea Prea Sfintei Născătoare de Dumnezeu, Doamne Iisuse Hristoase miluiește-ne pe noi păcătoșii. Amin.
GIANINA CRISTINA CIUPULIGĂ
