Un grup de credincioşi de la parohia arădeană Şimand, însoţiţi de părintele Gabriel Gosta, au efectuat un pelerinaj de două zile la mânăstiri din judeţele Hunedoara, Gorj, Mehedinţi şi Caraş – Severin, în dorinţa de a petrece momente de bucurie sfântă, păşind pe locurile unde au vieţuit sfinţi de al căror nume se leagă viaţa monahală din această parte de ţară şi nu numai.
Prima oprire s-a făcut la Mânăstirea Crişan – Vaca din judeţul Hunedoara, ctitorită în locuri legate de istoria poporului român, mai ales de lupta ardelenilor în general, şi a moţilor în special pentru emancipare naţională de la sfârşitul veacului al XVIII-lea şi începutul celui următor. Aici părintele stareţ ne-a primit ca întotdeauna cu inima plină de dragoste duhovnicească oferind fiecărui pelerin câte o iconiţă.
Drumul a continuat apoi la Mânăstirea Prislop, loc cunoscut mai ales pentru pelerinajul la mormântul părintelui Arsenie Boca, dar şi pentru peştera unde a vieţuit unul dintre sfinţii cuvioşi ai pământului românesc şi anume Sfântul Ioan de la Prislop.
Următorul popas a fost la mânăstirea Lainici, prima mânăstire vizitată din judeţul Gorj, vatră de rugăciune şi spiritualitate, ale cărei începuturi se leagă de numele Sfântului Nicodin de la Tismana, dar şi de vieţuirea aici a Sfântului Cuvios Irodion Ionescu, duhovnicul Sfântului Calinic de la Cernica, canonizat în anul 2001, de care se leagă istoria mai recentă a mânăstirii. Aici credincioşii s-au putut închina şi la o copie a icoanei Maicii Domnului „Grabnic Ascultătoare” adusă de la Mănâstirea Dochiariu de pe Muntele Athos.
S-a vizitat apoi ansamblul monumental denumit simbolic „Aleea eroilor” din Târgu Jiu, cu frumoasele realizări artistice în piatră şi metal ale marelui sculptor român Constantin Brâncuşi, Coloana fără sfârşit, Poarta Sărutului şi Masa Tăcerii fiind repere ale culturii naţionale în întreaga lume.
Seara a găsit grupul de pelerini la Mânăstirea Tismana, locul binecuvântat de Dumnezeu mai ales prin ostenelile Sfântului Nicodim, călugărul vlah care a revigorat viaţa monahală din această parte de ţară, şi ale cărui părticele de moaşte se află îngropate în pridvorul bisericii mânăstirii.
A doua zi a început cu participare la slujba de dimineaţă la Mânăstirea Tismana, după care grupul de pelerini a continuat drumul spre mânăstirile mehedinţene de la Dunăre, Vodiţa şi „Sfânta Ana” de la Orşova, locuri binecuvântate de Dumnezeu, care te îndeamnă la meditaţie şi rugăciune.
În drumul spre casă, pelerinii s-au oprit şi la Mânăstirea Piatra Scrisă din judeţul Caraş–Severin, închinându-se icoanei Sfintei Treimi descoperite în stânca muntelui de lucrătorii la calea ferată ce leagă Caransebeşul de Orşova.
Cu siguranţă că fiecare popas din acest pelerinaj s-a transformat în sufletul fiecărui pelerin într-un moment de rugăciune, de vorbire intimă cu Dumnezeu şi prin mijlocirea sfinţilor vieţuitori în aceste oaze de spiritualitate ortodoxă românească, în aceste colţuri de Rai cum le-au asemuit credincioşii participanţi la pelerinaj.
Avem certitudinea că ecoul duhovnicesc pe care în va avea acest pelerinj în sufletul fiecărui participant va fi pe termen îndelungat, având puterea de a reîmprospăta viaţa spirituală a fiecăruia şi a parohiei în ansamblul ei.
A transmis, pr. Gabriel Gosta