CERC PASTORAL MISIONAR LA ȚELA

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Dr. Timotei Seviciu, Arhiepiscop al Aradului, Duminică 06 .08.2017 începând cu orele 13:00, a avut loc o nouă întâlnire a Cercului pastoral-misionar Lipova,în parohia Țela.

Soborul de preoți a slujit Taina Sfântului Maslu, la care au luat parte numeroși credincioși din parohie și din împrejurimi.,cinstind hramul acestei Biserici,”Schimbarea la Fata a Domnului 

Parintele Matei Florin din parohia Bata a ținut un bogat cuvânt despre viața Patriarhului Justinian,vorbind credincioșilor despre grija Patriarhului pentru lăcașurile de cult .În perioada de păstorire a Patriarhului Justinian s-au construit din temelie 302 biserici și au fost reparate sau restaurate alte 2345 de biserici, dintre care 999 au fost monumente istorice, iar dintre acestea 128 au fost mănăstiri, schituri și alte așezăminte monahale. Pe lângă bisericile nou construite, care au fost împodobite cu picturi, în alte 271 de biserici, pictura a fost restaurată.

Biserica a fost împodobită cu prezență numeroasă a credincioșilor din parohie, oameni gospodari și cu dragoste față de casa lui Dumnezeu care au fost întotdeauna aproape de Sfânta Biserică.

Dupa înconjurarea Sfintei Biserici ,parintele paroh Blidariu Aurel,a mulțumit preoților dar și credincioșilor iar apoi a invitat toți credincioșii la o agapă frățească care a avut loc la Căminului Cultural din Țela.

 Pr. Ardeuan Florin

dav