Preasfinţitul Părinte Emilian Crişanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Aradului, a oficiat astăzi, 26 septembrie 2017, Sfânta Liturghie în Catedrala Veche a Aradului. Slujirea Preasfinţiei Sale a fost prilejuită de pomenirea Sfântului Apostol Ioan Evanghelistul și Teologul și a Sfântului Neagoe Basarab, domnitorul Țării Româneşti. La sfârșitul Dumnezeieştii Liturghii ierarhul a rostit un cuvânt de învăţătură prezentând viaţa și fapte celor doi sfinţi prăznuiţi, ca unii care reprezintă fiecare o dimensiune a trăirii creştine: unul ucenic al Mântuitorului, iar celălalt din neamul românesc, ajuns domnitor al Ţării Româneşti, apărător și sprijinitor al credinţei ortodoxe. Preasfinţia Sa a adus în memoria celor prezenţi principalele momente din viaţa Sfântului Apostol Ioan, ca unul care a participat la evenimente cu totul deosebite din activitatea pământească a Mântuitorului. La fel, s-a amintit de propovăduirea sa în Asia Mică, mai precis în Efes și de scrierile sale păstrate de Biserică din care transpare învăţătura sa de bază, adică iubirea. Aceasta cu referinţă și la pericopele zilei care scot în evidenţă centralitatea iubirii, iubirea lui Dumnezeu faţă de lume şi iubirea cu care și noi suntem datori să răspundem lui Dumnezeu și semenilor noştri. Cel de-al doilea sfânt cinstit astăzi a fost amintit în cuvântul Preasfinţitul Părinte Emilian Crişanul, evidenţiindu-se formarea sa duhovnicească, educaţia primită în Mănăstirea Bistriţa și totodată, legătura Sfântului Neagoe cu Sfântul Nifon, mitropolit al Țării Româneşti și patriarh al Constantinopolului. Binecredinciosul Voievod rămâne un model de domnitor, a subliniat ierarhul, înşiruind principalele ctitorii, dar și sprijinul oferit mănăstirilor din Sfântul Munte și de la Locurile Sfinte. Nici opera sa nu a fost trecută cu vederea, care, după cum evidenţia Preasfinţia Sa, depăşeşte cadrul unui tratat social-politic, cuprinzând îndemnuri morale și creştine valabile până astăzi. Anul acesta cinstirea Sfântului Neagoe este cu totul deosebită deoarece se împlinesc 500 de ani de la târnosirea Mănăstirii Curtea de Argeş, precum și de la canonizarea Sfântului Nifon.
Din soborul liturghisitorilor au făcut parte PC Părinte Flavius Petcuţ, Protopop al Aradului, PC Părinte Traian Micoroi, Parohul Catedralei Vechi și PC Diacon Mircea Proteasa.
Răspunsurile au fost date de către protopsalții catedralei.
Lect. dr. Marcel Tang