Cerc partoral misionar la Ghioroc

Duminică 22.10.2017 s-a întrunit Cercul Misionar nr.3 Șiria, în parohia Ghioroc, protopopiatul Lipova. După Sfânta Liturghie s-a oficiat Taina Sfântului Maslu, la care au fost prezenți toți preoții din cadrul Cercului misionar.

Preotul Pavel Savu de la parohia Șiria a susținut în fața credincioșilor referatul cu tema ”Patriarhul Justinian Marina inițiator al primelor canonizări de sfinți în Biserica Ortodoxă Română (1950-1955). Referentul a subliniat în mod deosebit rolul vrednicului de pomenire patriarh Justinian Marina în canonizarea Sfinților români din anii 1955-1956. Necesitatea acestei canonizări era legate de un fapt trist, care se putea observa cu ușurință în calendarul bisericesc, în care nu era consemnat nici un sfânt român, deși de-a lungul timpul au existat ierarhi, monahi, preoți și chiar simpli credincioși, care au fost cinstiți de credincioși.

La 28 februarie 1950, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât canonizarea sfinților români: Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica cu ziua de prăznuire 11 aprilie, Sfinți Ierarhi Ilie Iorest și Sava Brancovici  mitropoliții Transilvaniei -24 aprilie, Sfinții Cuvioși Mărturisitori Visarion și Sofronie și Sfântul Mucenic Oprea -21 octombrie, Sfântul Ierarh Iosif cel Nou de la Partoș-15 septembrie.  Proclamarea oficială a avut loc la data de 21 octombrie 1955 în catedrala din Alba Iulia pentru sfinții din Transilvania și la 7 octombrie 1956 în catedrala din Timișoara pentru Sfântul Ierarh de la Partoș.

Inițiativa patriarhului Justinian Marina a avut rolul de a deschide perspective noi, care s-au concretizat în anii 1992, 1997 și 2005, când Sfântul Sinod a proclamat alte canonizări pentru sfinții români.

La final preotul paroh Ciorogariu Mircea a mulțumit preoților și credincioșilor prezenți și i-a invitat la o agapă creștină.

Preot Iulian Botezatu

cerc misionar Ghioroc