Conferinţă preoţească de toamnă în Protopopiatul Ineu

Luni, 9 octombrie 2017, a avut loc conferința preoțească semestrială de toamnă în Protopopiatul Ineu, având ca temă: „Anul comemorativ Justinian Patriarhul şi al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului în Patriarhia Română.”
​Debutul zilei l-a constituit săvârșirea slujbei de Te Deum în Biserica cu Hramul „Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil” a Parohiei Ineu, de un sobor alcătuit din Pr. Petru Ardelean – Parohia Chișlaca, Pr. Pavel Roșu – Parohia Mânerău, Pr. Gheorghe Giurgiu – Parohia Nadăș, și Arhid. Asist. Univ. Drd. Paul-Tiberiu Ardelean – Inspector eparhial, în prezența Părintelui Ic. Stavr. Silviu-Nicolae Faur, consilier administrativ-bisericesc al Arhiepiscopiei Aradului, a Părintelui Ic. Radu Constantinescu, secretar eparhial și a preoților din protopopiat, care au asigurat strana.
​Lucrările conferinței au continuat la sediul Protopopiatului Ineu, unde Pr. Ic. Stavr. Adrian Zaha, Protopopul Ineului, împreună cu preoții protopopiatului au întâmpinat pe Preasfințitul Părinte Dr. Emilian Crișanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Aradului, care din încredințarea și cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Dr. Timotei Seviciu, Arhiepiscop al Aradului a prezidat lucrările conferinței.
Părinte Protopop a adresat un cuvânt de bun venit Preasfințitului Părinte Episcop, apoi a creionat într-un cadru general tema conferinței de toamnă, amintind de Preafericitul Justinian Patriarhul ca un înțelept apărător al Ortodoxiei, apoi a prezentat pe fiecare preot și parohia din care face parte.
În cuvântul Preasfinției Sale, Părintele Episcop Emilian Crișanul a transmis mesajul de binecuvântare și purtare de grijă a Înaltpreasfinţitului Părinte Timotei, exprimându-și totodată bucuria de a fi pentru prima dată în mijlocul tuturor preoților din acest protopopiat. Preasfințitul Părinte a evocat personalitatea Patriarhului Justinian, amintind și de slujirile din satul natal și din bisericile unde Preafericitul a activat ca preot.
Părintele consilier Silviu Faur a lămurit în cuvântul său câteva chestiuni administrative- bisericești, mulțumind Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, precum celorlalți episcopi, pentru grija și sprijinul față de bisericile afectate de furtună.
Arhidiaconul Tiberiu Ardelean, inspector eparhial a prezentat câteva aspecte privitoare la sectorul său și a transmit mesajul conducerii Seminarului Teologic și al Facultății de Teologie, mulțumind și îndemnînd pe mai departe la colaborarea între parohii, școlile teologice și centrul eparhial.
​Referentul principal al conferinței a fost Pr. Marius Leucuța – Parohia Agrișul Mare, cu tema „2017 – împlinirea a 40 de ani de la trecerea la cele veșnice a Patriarhului Justinian – prezentare biografică”.
​De asemenea, au mai fost aduse completări și unele precizări din referatele lor de către Pr. Teodor-Terentie Dragoș – Parohia Bocsig care a avut ca temă „Patriarhul Justinian, înțelept apărător al Bisericii în timpul unui regim ostil religiei și Bisericii”, Pr. Sorin-Gheorghe Steulea – Parohia Ciuntești, cu tema „Justinian Patriarhul, ctitor de biserici și restaurator de biserici, mănăstiri și monumente de artă”, Pr. Filaret Moțco – Parohia Chelreluș, cu tema „Justinian Patriarhul, organizator al parohiilor ortodoxe din diaspora”, și Pr. Dan-Sorin Turean – slujitor la Parohia Ineu, cu tema „Justinian Patriarhul, inițiator al primelor canonizări de sfinți din BOR (1950-1955) și promotor al generalizării cultului Sfinților cu moaște în România”.
​Au mai luat cuvântul aducând completări și evocări personale din întâlnirea cu Patriarhul: Pr. Petru Trânc – preot pensionar, Pr. Sever Mocanu – Pahoria Ineu Traian și Pr. Ioan Montoi – Parohia Tăgădău.
​După ce Preasfințitul Părinte Episcop a îndemnat clerul la a păstra și înmulți ceea ce am primit de la înaintași, a atras atenția asupra libertății, demnității, încrederii și a responsabilității în activitatea pastorală, părintele protopop a mulțumit Preasfințitului pentru dragostea cu care a venit în mijlocul nostru, delegaților de la centrul eparhial, preoților din protopopiat, conferința încheindu-se în duh de rugăciune.

Pr. Ciprian Petru Sălăvăstru
Parohia Moțiori

 image

image

image

image

image