În dimineața zilei de 29 octombrie, duminica, credincioșii Parohiei Ortodoxe Române Roșia Nouă și Obârșia îmbrăcați în straie populare și de sărbătoare au venit cu mic cu mare la biserica strămoșească din sat spre a aduce mulțumire Bunului Dumnezeu pentru darurile revărsate asupra lor, dar și pentru a-l cinsti pe Sfântul Mare Mucenic Dimitrie – Izvorâtorul de Mir, ocrotitorul spiritual al acestei parohii. Programul a început cu orele 9:30 când s-a săvârșit slujba Acatistului Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, iar începând cu ora 10:15 s-a săvârșit Sfânta Liturghie cu înconjurarea lăcașului de cult.
În cadrul Sfintei Liturghii un moment emoționant a fost acela în care un număr de peste 20 de copii s-au împărtășit, copii veniți cu un grup de cercetași din județul Arad, dar și copii ai parohiei. În cadrul cuvântului său de învățătură preotul paroh Iconom Cravet Catalin Dumitru a făcut referire la pericopa evanghelică a zilei spunând că „avem nevoie de o înviere a tineretului creștin în aceste vremuri pentru creștinismul ortodox când tehnologia și patimile tinereții îi „adoarme” încet încet pe tinerii noștri, depărtându-i de Hristos. Trebuie să ne învățăm copiii noștri să caute viața în Hristos, care este veșnică, și nu clipa pământească, care este vremelnică”. La finalul Sfintei Liturghii preotul paroh a înmânat domnișoarei primar Irina Onescu o icoană cu Sfântul Mare Mucenic Dimitrie pentru ca să o călăuzească în lucrarea pe care o desfășoară, dar și pentru a-si aduce mereu aminte de primul hram al acestei parohii din timpul mandatului de primar. Începând cu orele 13:30 în biserica străbună s-a săvârșit Taina Sfântului Maslu de către preoții Cercului Misionar Săvârșin. La această taină au luat parte următorii preoți: Pr. Mili Mihai – preot pensionar, Pr. Burza Ioan – Parohia Almaș – Săliște ( HD), Pr. Trif Fabius Iosif – Parohia Corbesti, Pr. Ile Gheorghe – Parohia Varadia de Mureș, Pr. Blaga Casian – Parohia Julita, Pr. Ic. Balanescu Ionel – Parohia Ilteu, Pr. Ic. Neicu Alexandru – Parohia Lupești, Pr. Ic. Moț Raul – Parohia Baia, Pr. Ic. Stav. Volungan Eugen – Parohia Ostrov, Pr. Ic. Stav. Suba Laurențiu – Parohia Căprioara, și Pr. Ic. Cravet Catalin Dumitru, preot paroh. Un moment emoționant în cadrul tainei a fost deschiderea sfintei evanghelii la finalul acestei taine de către domnișoara primar Irina Onescu, înconjurată de copiii parohiei. La finalul acestei taine preotul paroh a mulțumit autorităților locale pentru prezență (domnișoarei primar Irina Onescu și domnul viceprimar Bilc Aurel), preoților împreună slujitori, precum și credincioșilor prezenți la această sărbătoare a parohiei. Evenimentul s-a încheiat cu o agapă frățească la Căminul Cultural din sat.
A transmis Pr. Ic. Cravet Catalin Dumitru, preot paroh