Seară duhovnicească în Parohia Cintei

De mai mulți ani cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Arhiepiscop Timotei al Aradului, parohia Cintei organizează activități cultural-misionare, atât în perioada Postului Mare cât și cu alte prilejuri în cursul anului bisericesc.
În Duminica a XXI-a după Rusalii la Slujba Vecerniei a avut loc o seară duhovnicească la care a participat Părintele Arhimandrit Dr. Teofan Mada, vicarul Arhiepiscopiei Aradului, alături de Părintele Dionisie Ignat de la Sfânta Mănăstire Albac.
După oficierea Slujbei Vecerniei a urmat un cuvânt duhovnicesc al Părintelui vicar unde a arătat că ortodoxia nu este atât o moștenire doctrinară, cât moștenirea unui mod de viață după expresia Părintelui Dumitru Stăniloaie. Acest mod de viață este realitatea prezenței lui Dumnezeu în mijlocul credincioșilor, căruia îi este străin sentimentul distanțării de Dumnezeu, după cum îi este străin și sentimentul izolării omului de Dumnezeu și de semenii săi.
La rândul său și Părintele Dionisie Ignat a ținut un cuvânt de învățătură referitor la Spiritualitatea Patericului, prezentând astfel recenta carte apărută a Preacuvioșiei Sale intitulată,, Cu Patericul pe calea mântuirii,, ( Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2017).În cuvântul de învățătură se arată că Patericul vine cu răspunsuri la toate problemele vieții omului indiferent că este vorba de mediul monahal sau laic. Prin modul de viață al ,,bătrânilor,, și gândirea lor călăuzită de harul Sfântului Duh, Patericul vine ca o hrană a sufletului și reper pentru oameni în tumultuosul veac în care trăim.
După prezentarea celor două tematici s-a purtat un dialog constructiv cu credincioșii prezenți în Sfânta Biserică, iar la final părintele paroh dr. Nicu Breda a mulțumit invitaților pentru slujire și cuvânt precum și tuturor celor prezenți în număr foarte mare.
Student teolog,
Breda Mircea

image

image