În ziua prăznuirii Soborului Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil şi al tuturor cereştilor puteri, mulţime de pelerini din toate părţile judeţului Arad au venit la Mănăstirea închinată Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil din satul Roşia, Protopopiatul Sebiş, pentru a participa la slujba de hram. Sfânta Liturghie a fost oficiată de Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. Din sobor a făcut parte părintele Alexandru Botea, protopopul Sebişului, precum și arhid. Tiberiu Ardelean, inspector eparhial.
În cuvântul de învăţătură, Chiriarhul arădean a vorbit despre ,,Lumea nevăzută” (cf.citirilor scripturistice: Evr. 8; Luca 10), ca realitate pilduitoare și îndrumătoare totodată pentru cea văzută spre înaintarea în bine prin lupta cu răul. De asemenea, Ierarhul a arătat locul și însușirile îngerilor dreptății și cei ai nedreptății ca și lucrarea lor în raport cu oamenii. Cinstirea Sfinților Arhangheli ca hram al mănăstirii, arată folosul pe care îl are lumea mereu sub acoperământul aripilor celor netrupești. Citirile, imnele și rugăciunile zilei sunt edificatoare în privința dreptei învățături despre sfinții îngeri, a subliniat Înaltpreasfinţia Sa.
În cadrul Sfintei Liturghii, diaconul Florin-Ioan Gașpar a fost hirotonit preot pe seama Parohiei Cărand, Protopopiatul Sebiș. La finalul Sfintei Liturghii, a fost hirotesit duhovnic.
Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de un grup de studenți de la Facultatea de Teologie Ortodoxă ,,Ilarion V. Felea” din Arad, condus de tânărul student teolog Ștefan-Ioan Muț.
La finalul Sfintei Liturghii, maica stareţă Haritina Cârdei a mulţumit Înaltpreasfinţitului Părinte Timotei pentru acest popas duhovnicesc în mijlocul obştii monahale de maici, precum şi tuturor pelerinilor veniţi în număr mare la hramul sfintei mănăstiri.
Protos. Iustin Popovici